Accident pe DN 65A. Un pieton a decedat!

de | 25.11.2023 21:30 | Județean, Eveniment, Importante

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident pe DN 65A, în localitatea Mirosi.

Reprezentanții IPJ Argeș precizează că în accident este implicat și un pieton, accidentul fiind posibil mortal.

La fața locului se află pentru cercetări polițiștii Formațiunii Rutiere Costești.

 

INFORMAȚII NOI

IPJ Argeș anunță faptul că în urma verificărilor preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 64 de ani, din Miroși, care conducea un autoturism pe DN 65A, pe raza localității de domiciliu, deplasându-se din direcția comunei Căldăraru spre satul Surdulești al comunei Miroși, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a accidentat un bărbat de 55 de ani, din aceeași localitate, care s-ar fi aflat întins pe partea carosabilă.

Din păcate, în urma accidentului a rezultat decesul bărbatului de 55 de ani.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumase alcool.

Oamenii legii au întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal la, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

 

Foto descriptiv

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Trafic îngreunat în zona Micești. Accident între două mașini și o căruță

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole