anchetaonline.ro

ARGEȘ: Programul „Primul Ghiozdan” va fi anulat

de | 17.08.2022 10:58 | Știri, După locație, După subiect, Județean, Lifestyle

În acest an, Consiliul Județean Argeș nu va mai derula programul „Primul Ghiozdan” care se adresa elevilor din clasele pregătitoare din mediul rural.

Deși pe 13 mai s-a demarat procedura, la Ședința Ordinară a Consiliului Județean Argeș, fiind alocați 3,4 miliarde de lei vechi pentru 2.300 de beneficiari, programul a fost anulat.

Ghiozdan3.JPG - ARGEȘ: Programul „Primul Ghiozdan” va fi anulat

Foto Consiliul Județean Argeș

Potrivit vicepreședintelui CJ Argeș, Adrian Bughiu, pe 20 iunie, firma care a câștigat anul trecut licitația a făcut contestație, invocând două motive.

Au fost invocate două motive: că licențele grafice internaționale solicitate sut restrictive, ceea ce s-a rezolvat, acceptându-se și cele naționale. Cel de-al doilea motiv a fost reprezentat cererea privind împărțirea pe loturi a produselor (ghiozdane și rechizite). Nu am fost de acord pentru că am fi încetinit lucrurile. Primeam ghiozdanele, dar nu ni se aduceau caietelesau penarele. Reluarea procedurii durează 8 săptămâni, așa că nu vom mai derula proiectul anul acesta”, a declarat Adrian Bughiu, vicepreședinte Consiuliul Județean Argeș.

Programul „Primul Ghiozdan” destinat elevilor din clasa pregătitoare din mediul rural a fost demarat în anul școlar 2021 – 2022, având scopul prevenirii abandonului școlar și sprijinirii financiare a familiilor din Argeș.

Foto Agerpres

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

O școală și doi profesori din Argeș- despăgubiri pentru o elevă, după ce un dulap s-a prăbușit peste ea

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Consiliul Județean Argeș