anchetaonline.ro

Cine sunt argeşenii pe care prescripţia i-ar putea scăpa de puşcărie

de | 01.07.2022 21:30 | Importante, Administrație

► Dosarele DNA pică pe capete după decizia CCR

Decizia Curţii Constituţionale a României în ceea ce priveşte prescripţia faptelor a dat mari speranţe inculpaţilor ale căror procese trenează de ani de zile în instanţe, care – vinovaţi sau nu – visează să scape definitiv de acuzaţii. Pe de altă parte, hotărârea CCR a creat confuzie printre magistraţii care judecă aceste cauze şi care o interpretează haotic, fiecare cum crede de cuviinţă. Pentru stabilirea unei practici unitare, Curțile de Apel din București și Craiova au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să clarifice cum se aplică deciziile CCR privind prescripția.

Până ce Înalta Curte va oferi lămuriri, pe rolurile instanţelor curg cererile de suspendare a proceselor pe motiv că faptele s-au prescris. În Argeş, primul „client” al Anticorupţiei care s-a grăbit să profite de portiţa de scăpare oferită de CCR privind prescripţia faptelor a fost ex-directorul Hidroelectrica, Constantin Metehoiu, al cărui proces a fost suspendat fix în ziua în care era aşteptată sentinţa. Între timp, alte două procese au avut aceeaşi soartă: este vorba despre cel al primarului de la Oarja, Constantin Bâlea, şi de dosarul Hidroelectrica. Şi este abia începutul!

 

Dilema instanţelor

După motivarea deciziei CCR 358/2022, publicată în „Monitorul oficialˮ din 9 iunie, este clar că, între 25 iunie 2018 și 30 mai 2022, prescripția nu poate fi întreruptă prin comunicarea unor acte de procedură, cum ar fi citarea la parchet, sau – în limbajul specialiștilor în drept – nu mai există prescripție specială, ci doar generală.

Dilema instanţelor apare însă când vine vorba de perioada cuprinsă între 1 februarie 2014 (atunci când au intrat în vigoare noile coduri penale și de procedură penală) și 25 iunie 2018 (data intrării în vigoare a primei decizii CCR privind prescripția), precum şi perioada de după 30 mai 2022, – când legislaţia a fost pusă în acord, prin OUG 71/2022, cu cele două decizii CCR privind prescripția. Cu alte cuvinte, instanţa supremă este solicitată să dezlege această problemă de drept şi să lămurească dacă imposibilitatea întreruperii cursului prescripției se aplică și în perioadele 1 februarie 2014 – 25 iunie 2018 și 30 mai 2022 – viitor.

metehoiu_1

Constantin Metehoiu – primul VIP cu probleme penale care apelează la prescripţie

Primul „client” argeşean al DNA care încearcă să beneficieze de decizia CCR privind prescripţia faptelor este Constantin Metehoiu, fostul director Hidroelectrica Curtea de Argeş. Acesta este acuzat că, în 2011, şi-ar fi construit pe propriul teren un ponton privat cu banii societăţii pe care o conducea, prejudiciul fiind estimat la 325.879 lei. Sentinţa trebuia să se dea pe 10 iunie, chiar a doua zi după publicarea în „Monitorul oficialˮ a motivării deciziei CCR, astfel că în loc de verdict magistraţii au dispus repunerea cauzei pe rol, următorul termen fiind programat chiar săptămâna aceasta, pe 30 iunie.

bilea oarja

Procesul primarului de la Oarja a fost suspendat

La termenul din 15 iunie, judecătorii Curţii de Apel Piteşti au dispus suspendarea procesului în care primarul comunei Oarja, Constantin Bâlea, este judecat pentru fapte de corupţie. Acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la fals în înscrisuri, în primă instanţă edilul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în luna martie a acestui an, iar apelul abia ce începuse. Atât primarul Bâlea, cât şi ceilalţi inculpaţi din dosar pot scăpa imaculaţi din tot acest proces, dacă în final justiţia va decide că faptele lor s-au prescris. Cel mai mult ar avea de câştigat omul de afaceri Dumitru Stan, care a primit pedeapsă de închisoare cu executare.

Pedeapsa maximă pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, de care este acuzat primarul din Oarja, este de 7 ani, astfel că termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul său este de 8 ani de la data săvârşirii ultimei acţiuni (art. 154, alin. 1 şi 2, Cod penal).

Faptele de care este acuzat primarul Constantin Bâlea s-au consumat în perioada 2012-2014. La vremea respectivă – susţine DNA – edilul împreună cu directoarea de atuncii a şcolii din Oarja ar fi încheiat cu firma lui Dumitru Stan o serie de contracte, decontând facturi pentru achiziţii de bunuri şi servicii de la aceeaşi firmă fără ca acestea să fie furnizate vreodată.

Ca să mascheze această manevră, procurorii susţin că primarul, directoarea şi viceprimarul Lucian Gherghescu ar fi semnat mai multe devize de lucrări şi procese-verbale de recepție false, prejudiciul fiind de peste 200.000 lei. În plus, omul de afaceri Dumitru Stan este acuzat că ar fi recurs la un mecanism de spălare a banilor, de unde şi pedeapsa mai severă cu care s-a ales în procesul pe fond.

dosarul hidroelectrica_audieri dna

Lotul Hidroelectrica – repus pe rol în ziua pronunţării sentinţei

După trei amânări ale pronunţării, vineri, 24 iunie, ar fi trebuit să fie dictată sentinţa şi în dosarul Hidroelectrica. Nu s-a mai întâmplat acest lucru, pentru că, la fel ca în cazul procesului fostului director al acestei societăţi, Constantin  Metehoiu, şi de această dată în loc de sentinţă judecătorii au decis repunerea cauzei pe rol, „în vederea reluării dezbaterilor şi punerii în discuţie a efectelor Deciziei nr. 358/26.05.2022 (publicată în M.of. nr. 565/09.06.2022) pronunţată de Curtea Constituţională a României” – după cum se arată în încheierea de şedinţă.

În procesul aflat pe rolul Tribunalului Argeş au fost conexate două dosare: pe de o parte, cel în care fostul director adjunct al Hidroelectrica, Florian Oprea, este acuzat că ar fi primit mită de la omul de afaceri Ştefan Vulparu pentru a-i aproba acestuia plata unor contracte în valoare de 637.000 lei, pe de altă parte, speţa în care acelaşi director este învinuit că ar fi atribuit preferenţial 8 contracte privind implementarea unor sisteme software, printre beneficiari numărându-se chiar fiul fostului director al societăţii, Bogdan Metehoiu.

Faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii din acest dosar s-au petrecut în perioada 2011-2012, ceea ce înseamnă că s-au scurs mai bine de 10 ani de la ultima infracţiune, mai mult decât termenul de prescripţie de  8 ani corespunzător maximului de pedeapsă prevăzut pentru fiecare dintre acestea. Rămâne de văzut  însă cum va decide instanţa supremă că se va calcula exact termenul de prescriptie, următorul termen al procesului fiind stabilit în toamnă, după vacanţa judecătorească.

 

pendiuc_arestatPendiuc, Vişoiu şi Văsîi au termen săptămâna aceasta

Săptămâna aceasta, mai exact joi, 30 iunie, este programat un nou termen în dosarul Publitrans, unul dintre cele mai răsunătoare procese de corupţie din Argeş, care îl are în prim-plan pe fostul primar Tudor Pendiuc. Potrivit presei naţionale, fostul edil al Piteştiului ar avea mari şanse să scape de puşcărie prin prescriptia faptelor, chiar dacă acesta a primit o pedeapsă de 8 ani de detenţie la prima instanţă.

Tudor Pendiuc este acuzat de fapte care ar fi fost comise în perioada 2007-2014. Cea mai gravă dintre infracţiuni, luarea de mită de la omul de afaceri Valentin Vişoiu, s-ar fi produs la începutul anului 2008, adică în urmă cu 14 ani. Cum pedeapsa maximă pentru luarea de mită este de 7 ani,  iar termenul de prescripţie este de 8 ani, este de înţeles de ce fostul primar trage speranţe să scape de acuzaţii şi, implicit, de închisoare.

Tudor Pendiuc este acuzat că ar fi luat mită de la oamenii de afaceri Vali Vişoiu, Gheorghe Văsîi şi Constantin Scarlat un apartament în cartierul bucureştean Quadra Place, pe numele fiicei sale Ema, pentru a oferi firmelor celor trei, CNCD şi Girexim, contractul pentru transportul public de persoane în municipiul Piteşti. Mai mult, edilul împreună cu mai mulţi funcţionari publici sunt învinuiţi că ar fi facilitat acordarea de subvenţii necuvenite acestor societăţi, prejudiciul fiind de peste 6,3 milioane de euro.

Dosarul, extrem de complex, a provocat un adevărat cutremur în 2014, atunci când Pendiuc a fost arestat. Fostul edil a stat preventiv 8 luni în spatele gratiilor, fiind condamnat de către Tribunalul Bucureşti la începutul anului 2020 la 8 ani închisoare, ceilalţi inculpaţi primind de asemenea pedepse grele:

  • Valentin Vişoiu – 7 ani şi 8 luni;
  • Gheorghe Văsîi – 6 ani;
  • Constantin Scarlat – 6 ani;
  • Ema Pendiuc – 5 ani;
  • Manu Rotaru – 5 ani şi 6 luni;
  • Elena Berinde – 5 ani şi 6 luni;
  • Aurelian Roman – 4 ani şi 6 luni;
  • Emilian Nechita – 4 ani şi 6 luni;
  • Lucia Ivan – 4 ani şi 6 luni.

Procesul ar fi trebuit să fie finalizat de mult, numai că în ultimii doi ani au apărut tot felul de piedici, judecătorii fiind schimbaţi ca şosetele, din varii motive. Perfect convenabil pentru lotul de inculpaţi, care acum trag şi mai multe speranţe la prescripţia faptelor.

 

Foştii deputaţi Nicolescu și Teodorescu – judecaţi pentru fapte din 2008 şi 2011

Tot săptămâna aceasta este programat şi un nou termen într-unul dintre  dosarele ANRP, în care fostul deputat liberal şi avocat Theodor Nicolescu, în prezent după gratii după o sentinţă în alt dosar, este acuzat de abuz în serviciu. Theo Nicolescu este învinuit că, în anul 2008, în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), ar fi girat acordarea unei despăgubiri de 128 milioane euro, considerată a fi supraevaluată cu 70 milioane euro. Pe fond, fostul parlamentar liberal a fost achitat, în prezent judecându-se apelul, la completul de cinci judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, termenul de miercuri, 29 iunie, venind după trei amânări ale pronunţării sentinţei definitive.

În mod similar, fostul deputat Cătălin Teodorescu este judecat tot într-un dosar ANRP şi tot ca urmare a votului acordat pentru o despăgubire, ca membru al CCSD, însă în anul 2011, miza fiind – susţin procurorii DNA – supraevaluarea cu peste 7 milioane de euro a unui teren în Constanţa. Cătălin Teodorescu a fost condamnat în primă instanţă la trei ani cu suspendare, iar apelul a fost amânat până la toamnă.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

( VIDEO) Ce a declarat Primarul din Călinești la intrarea în sala de judecătorie!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: