Bărbat din Câmpulung, arestat pentru 30 de zile, după ce a tâlhărit o femeie de 65 de ani!

de | 10.11.2023 15:57 | Știri, Eveniment

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, joi, 9 noiembrie, în jurul orei 15:00, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că o femeie a fost tâlhărită, în zona unui bloc de locuințe din Câmpulung.

Victima a fost agresată și i-a fost furată geanta.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, conform art. 233 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Din cercetările efectuate de polițiști, s-a constatat că femeia, în vârstă de 65 de ani, a fost tâlhărită în jurul orei 14:30.

Agresorul i-a furat geanta de urmăr în timp ce aceasta se ducea spre apartamentul dintr-un bloc de locuințe.

Bărbatul a urmărit-o și a lovit-o pentru a-i fura geanta.

Agresorul a fost identificat drept un bărbat de 32 de ani, din Câmpulung, iar în urma cercetărilor, prejudiciul a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate.

După administrarea probatoriului, în noaptea de 09 spre 10 noiembrie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 10 noiembrie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Bărbatul de 32 de ani, din Câmpulung, a fost prezentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung în fața instanței, iar Judecătoria Câmpulung a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

 

gherlainfo.ro

Citți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenționare ANM! COD Galben de fenomene periculoase în Argeș!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: