Bărbat din Vâlcea acuzat de folosirea unor programe piratate pentru o firmă din Argeș

de | 14.02.2024 21:46 | Județean, Eveniment

După 13 ani, un vâlcean a fost trimis în judecată pentru piraterie informatică săvârșită în județul Argeș.  Bărbatul a piratat două programe software pe care le-a utilizat ca să facă proiecte tehnice.

Ieri, 13 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările în dosarul penal care îl viza pe bărbatul de 43 de ani din județul Vâlcea, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2010 – noiembrie 2011, un bărbat de 43 de ani, din județul Vâlcea, reprezentant al unei societăți din localitatea Bradu, județul Argeș, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi reprodus în mod neautorizat, prin instalare, stocare și rulare, două programe software, cu încălcarea drepturilor de autor, ce au fost instalate și folosite pentru întocmirea de proiecte tehnice în scop comercial.”, transmite IPJ Argeș

În prezent, oamenii legii au finalizat cercetările, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Foto descriptiv gazetadecluj.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Pitești: Amendat cu 4.000 de lei pentru că nu utiliza cardul tahograf

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bradu | Vâlcea

Ultimele articole