anchetaonline.ro

Bărbați drogați de prostituate! Unul dintre clienți- în pericol să își piardă viață

de | 30.11.2022 19:22 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Național

Trei femei care practică prostituție vor fi judecate, pentru că au drogat mai mulți clienți cu scopul de a le fura banii și bunurile de valoare.

Infracțiunile au avut loc în Bistrița, iar unul dintre bărbații care au căzut în capcana femeilor, a ajuns la spital, fiind în pericol să își piardă viața. Potrivit cercetărilor, se pare că prostituatele au folosit o cantitate foarte mare de droguri pentru a-l adormi pe acesta.

Cele trei femei, în spatele cărora se afla un bărbat care obținea foloase materiale de pe urma activității lor, invitau clienții la un pahar de alcool, iar apoi le puneau droguri în băutură. Ulterior, bărbații rămâneau fără bani, carduri și bunuri.

Totul se petrecea foarte rapid de la momentul ingerării alcoolului ce conţinea respectiva substanță narcotică, pe fondul servirii alcoolului de către inculpați și încurajării consumului de alcool, timp în care inculpatele le făceau avansuri sexuale victimelor. În a doua etapă, victimele ajungeau într-o vădită stare de neputință psihică și fizică și erau deposedate, fără să-și dea seama, de bani și bunuri, realizând de cele mai multe ori cele întâmplate abia a doua zi“, se arată în rechizitoriu.

Femeile, dar și bărbatul care le coordona activitatea, au fost trimiși în judecată pentru tâlhărie calificată, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Foto descriptiv Digi 24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Caz incredibil! Tânăr împușcat mortal de propriul câine la o partidă de vânătoare

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: