Cătălin Gherzan avertizează: ”Winter is coming”

de | 04.09.2023 07:48 | Județean, Politic

România i-a convins și nu prea pe oficialii europeni că majorarea taxelor și scăderea cheltuielilor la stat vor acoperi gaura din buget. Comisia cere reforme mai dure, inclusiv creşterea TVA la 21%. Asta ar însemna, în primul rând, scumpirea alimentelor. Dacă nu luăm măsuri urgente, pierdem bani europeni. România are probleme și cu negocierea procentului din PIB pentru pensii. Dacă veniturile pensionarilor depăşesc 9,4% din PIB, ţara noastră pierde bani din PNRR. Veşti proaste sunt şi pentru micile afaceri. Comisia Europeană a insistat pentru o diminuare a numărului de IMM-uri, pe lângă impozitarea mai dură, de trei ori mai mare.

”Vara trece, iarna vine. Sper ca previziunile mele să nu fie reale, dar cine ne mai dă bani să trecem și peste iarna ce va veni? Guvernul ne dă, doar dacă înainte ne ia din bani, cu majorări de taxe și impozite. UE ne dă, doar dacă înainte ne ia din libertăți. Poate doar Bunul Dumnezeu să ne dea o iarnă ușoară!”, a declarat omul de afaceri Cătălin Gherzan.

Potrivit acestuia, o creștere a TVA la 21% ar însemna scumpirea alimentelor cu 12%.

”Specialiștii spun că acum, pentru un coş cu cinci produse de bază, cu TVA de 9% şi adaos comercial plafonat, plătim 91 de lei. Dacă taxa pe valoarea adăugată creşte, acelaşi coş ar costa peste 100 de lei. Ar aduce un impact semnificativ asupra costului vieţii. Creşterea TVA este cel mai rău scenariu posibil, mai ales creşterea semnificativă a TVA-ului pentru alimente. Această informaţie ne arată că situaţia bugetului este chiar mai rea decât ne aşteptam. Taxa pe valoarea adăugată la alimente variază în Uniunea Europeană. În Italia, Spania şi Germania este mai mică decât în România. În Grecia şi Bulgaria, cotele sunt de 13, respectiv, 20%. Problema este, spun economiştii, că nu ne putem permite asemenea taxe din cauza statului. Da, a statului incompetent care vrea să-și păstreze și să-și înmulțească privilegiile pe spinarea noastră.”, a mai declarat omul de afaceri Cătălin Gherzan.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cătălin Gherzan: ”Fără telefoane la școală – ca regulă, nu ca opțiune – este o decizie în favoarea elevilor și a educației!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cătălin Gherzan