anchetaonline.ro

Clinică privată acuzată de trafic de organe! Aducea ilegal cornee din Italia

de | 26.08.2022 16:54 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Național

Au fost percheziții vineri, 26 august, la o clinică privată din București, după ce timp de doi ani ar fi importat ilegal organe umane din Italia.

Potrivit acuzațiilor procurorilor la adresa clinicii, în perioada 2019-2021, unitatea medicală ar fi adus 300 de cornee din Italia, pentru transplant, fără să aibă autorizație de la Agenția Națională de Transplant.

Considerăm că este o activitate foarte gravă care prejudiciază încrederea în sistemul de transplant. Orice unitate sanitară care doreşte să desfăşoare activităţi în domeniul transplantului trebuie să obţină o acreditare din partea Agenţiei Naţionale de Transplant.

În funcţie de tipul de activitate pe care doreşte să-l desfăşoare, cum este în cazul transplantului de cornee, dacă are nevoie să aducă cornee din altă ţară este nevoie, conform prevederilor legale, de o autorizaţie emisă de noi pentru importul unui ţesut în România“, au transmis reprezentanții Agenției Naționale de Transplant, conform news.ro.

Potrivit ANT, acordul pentru prelevarea de cornee nu este ușor de obținut, nu numai în România, ci peste tot în lume. În țara noastră, există o listă de așteptare pentru cei care doresc un transplant de cornee, iar în România există clinici private și insituții de stat acreditate pentru acest tip de transplant.

În general, acordul pentru prelevarea de cornee este greu de obţinut, dar în România în general se obţine pentru că avem coordonatori de transplant foarte bine pregătiţi şi reuşesc să obţină acest acord. Este un acord care se obţine mai greu peste tot în lume, nu numai la noi.”, adaugă Adina Moroianu, ANT.

Procurorii s-ar fi sesizat din oficiu în acest caz. Deocamdată, clinica și administratorul acesteia au fost puși sub urmărire penală, iar cercetările continuă.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Anunț de interes pentru cadrele didactice aflate în prag de pensionare!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Italia