anchetaonline.ro

La Cocu. Părinții cu venituri mici vor primi un stimulent financiar de 2.000 lei pentru nou – născuți

de | 08.02.2023 11:43 | Știri, După locație, După subiect, Politic, Rural

Comuna Cocu se alătură localităților din Argeș unde se va acorda un stimulent financiar pentru nou – născuți. Părinții cu venituri mici din comuna Cocu vor primi 2.000 de lei la nașterea unui copil datorită unui proiect depus de cei doi consilieri USR din localitate: Codruț Bădescu și Robert Ștefănescu, potrivit comunicatului de presă transmis.

Cei doi consilieri locali au depus șapte amendamente înainte de ședința în care s-a votat bugetul localității pe anul în curs, iar în final au fost aprobate trei.

Robert Stefanescu - La Cocu. Părinții cu venituri mici vor primi un stimulent financiar de 2.000 lei pentru nou - născuți

Robert Ștefănescu

1.Stimulent de 2000 de lei pentru fiecare nou-născut ai cărui părinți au venituri mici, mai exact, pentru familiile ale căror venituri totale nu depășesc două salarii minime pe economie.

”Vremurile prin care trecem, inflația, prețurile care se măresc de la zi la zi, m-au determinat să depun acest proiect. Suntem datori să ajutăm. Urmează ca până la următoarea ședință sa întocmim regulamentul, pe care vi-l voi pune la dispoziție, pentru a știi cum se poate intra in posesia banilor”, a declarat Codruț Bădescu, potrivit sursei citate.

Sursă foto: USR Argeș

Codruț Bădescu

2. Studiu de fezabilitate pentru ”Apă în Ciocești – Extinderea rețelei de distribuție a apei și în Ciocești”.

”Pe 24 februarie 2021 am depus la Primăria Cocu un referat de aprobare prin care am solicitat ca pe această alee să se realizeze extinderea rețelei. După doi ani de zile, în sfârșit, se va realiza studiul de fezabilitate”, a explicat Codruț Bădescu.

3. Utilaj pentru comuna Cocu

”Am propus alocarea unei sume de bani în bugetul local pentru o eventuală cofinanțare la achiziția unui astfel de utilaj. Din câte știu, vom putea accesa un program prin care Cocu va putea primi 30.000 de euro pentru achiziția unui utilaj”, a mai spus Codruț Bădescu.

Foto descriptiv. Sursă foto: USR Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

La Cotmeana. Din 2023 se acordă stimulent financiar de 1.000 lei pentru nou – născuți

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: USR Argeş