Un băiat de 12 ani a provocat un grav accident. Minorul și încă un copil de 13 ani, transportați la spital

de | 10.12.2023 16:49 | Național, Eveniment

Inconștiență fără margini din partea unui băiat de 12 ani din Craiova. În toiul nopții, el s-a urcat la volanul unei mașini și a plecat la plimbare, însă cursa nu a durat mult.

Când a ajuns pe strada Geniştilor, el a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens, unde a intrat într-un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani.

În urma impactului violent, autoturismul condus de copilul de 12 ani a fost a fost proiectat într-o mașină parcată, iar ulterior în gardul unui imobil.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Geniştilor către Aleea 2 Bechetului, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 47 de ani. Din impact, autoturismul condus de minor a fost proiectat într-un autoturism parcat, iar ulterior în gardul unui imobil”, au transmis poliţiştii.

Potrivit antena3.ro, incidentul șocant a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3:35.

La fața locului s-au deplasat de urgență atât oamenii legii, cât și echipaje medicale.

Din păcate, pe lângă pagubele materiale, în urma accidentului, au fost răniți minorul de 12 ani și un alt copil de 13 ani, pasager în mașină, aceștia necesitând îngrijiri medicale. Ei au fost transportați la spital.

Potrivit sursei citate, șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul,

Foto descriptiv Shutterstock

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Câmpulung: Tânăr fără permis, prins în timp ce conducea un moped neînmatriculat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Craiova

Ultimele articole