Cornel Popescu
Tinerii specialiști se mândresc cu propriile idei, propun noi modalități de lucru și sunt deschiși la noi tehnologii!
Doctor în istorie, cu numeroase specializări și supraspecializări în domeniul care l-a fascinat și care i-a devenit profesie de credință, parte a corpului de dascăli universitari ai Argeșului. Managerul Muzeului Județean, Cornel Popescu, se numără printre reprezentanții noii generații care au avut șansa de a lucra și de a promova în sistemul pentru care s-au pregătit ani mulți de școală, dar și de a certifica faptul că sunt pe deplin abili și eficienți în pozițiile de linie întâi atunci când li se dă oportunitatea să demonstreze asta.
De altfel, acordă extrem de mult credit generației care vine din urmă în acest domeniu complex și capacităților ei de a inova și de a reinventa sistemul:
Tinerii specialiști au o mentalitate prin care se mândresc cu propriile idei, propun noi modalități de a face lucrurile să se întâmple și sunt deschiși la noi tehnologii sau sisteme de funcționare, dar răspund bine la procesul de educare continuă (participarea la conferințe și simpozioane de profil, cursuri de perfecționare etc.), întrucât își doresc să fie apreciați și să se dezvolte în cadrul locului de muncă pe care îl au.”
Consideră că perioada actuală este mult mai încurajatoare pentru noile generații, în condițiile în care, explică domnia-sa, în trecut, schimbările erau mult mai lente. Invențiile noi erau mai rare, iar o profesie odată asimilată rămânea stabilă pe viață.
Azi, progresul este rapid. Informatica, automatizarea, invențiile și progresul tehnologic fac ca lucrurile să se schimbe extrem de repede. O profesie nu se mai învață la facultate, unde abia dacă prinzi bazele ei, ci se studiază din mers, pe parcursul întregii vieți profesionale! Indiferent de anul nașterii, fiecare generație are propriile caracteristici, plusurile și minusurile ei.”
Dacă istoria a marcat și marchează încă, profesional și pasional, cariera domniei-sale, Muzeul Județean reprezintă, în celălalt taler al balanței, marea încercare ca manager. Într-o societate în care cultura a pierdut vertiginos teren în ultimii 20 de ani, transformarea unor structuri ale acestui domeniu în puncte de atracție și educație publică este o misiune grea, aproape copleșitoare.
Începe anul 2023 cu planuri concrete privind continuarea în parametrii de performanță asumați a proiectelor privind restaurarea Muzeului Județean Argeș pentru consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, conservarea și consolidarea Cetății Poienari și restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna. De asemenea, tânărul manager și echipa sa și-au propus organizarea unor expoziții permanente moderne, adaptate exigențelor publicului din țară și străinătate, precum și alte obiective specifice care țin de promovarea turismului, de atragerea turiștilor prin servicii de calitate oferite, continuarea rolului pedagogic al muzeului prin promovarea unor programe educaţionale, formarea profesională a viitorilor specialişti în domeniul restaurării, cercetării istorice şi arheologice.
Dacă tot am vorbit despre generații, fac parte dintr-o generație cu încredere de sine sporită, orientată către obiective și motivată să reușească.
Restaurarea clădirilor de patrimoniu, fostul Palat Administrativ al județului istoric Argeș, fosta Prefectură, Galeria de Artă Rudolf Schweitzer-Cumpăna și Cetatea Poienari, reprezintă proiecte de suflet, în care am pus răbdare, timp și încredere.”
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ciprian Neculaescu: Funcția pe care o ocup acum este actul major de responsabilitate din viața mea!