Peste 1.200 de argeșeni ajung anual la Spitalul Județean de Urgență Pitești după ce suferă un accident vascular cerebral (AVC). Cifrele arată cât de importantă este prevenția, dar și cât de mult contează ca primele semne ale unui AVC să fie recunoscute la timp.
Cu prilejul Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral, marcată în fiecare an pe 29 octombrie, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Pitești atrag atenția asupra acestei urgențe medicale și le reamintesc oamenilor că timpul este esențial atunci când apare un AVC.
Potrivit datelor prezentate de unitatea medicală, în 2024, 1.233 de pacienți au ajuns la spital cu AVC, iar în 2025, numărul acestora a ajuns la 1.271. În primele nouă luni ale anului 2026 au fost înregistrate alte 813 cazuri: 270 în primul trimestru, 291 în al doilea și 252 în al treilea.
Accidentul vascular cerebral (AVC) apare atunci când circulația sângelui către o parte a creierului este întreruptă sau când un vas de sânge cerebral se rupe. În ambele situații, intervenția medicală rapidă este esențială, deoarece fiecare minut contează.
Cum recunoaștem un AVC
De cele mai multe ori, simptomele apar brusc. Unul dintre cele mai cunoscute semne este asimetria feței: un colț al gurii cade, iar persoana nu mai poate zâmbi normal. Pot apărea și slăbiciune sau amorțeală la nivelul unui braț ori al unui picior, în special pe o singură parte a corpului.
Alte semnale de alarmă sunt vărsăturile, dar și tulburările de vorbire, dificultatea de a găsi cuvintele potrivite sau de a înțelege ce i se spune persoanei afectate. Pot apărea, de asemenea, tulburări bruște de vedere, pierderea echilibrului, probleme de coordonare sau o durere de cap neobișnuit de puternică.
Dacă observăm unul sau mai multe dintre aceste simptome, trebuie să sunăm imediat la 112. Nu așteptăm să vedem dacă manifestările dispar și nu încercăm să transportăm pacientul cu mașina personală. Este important să reținem ora la care au apărut simptomele sau momentul în care persoana a fost văzută ultima dată fără acestea. Chiar dacă semnele dispar după câteva minute, evaluarea medicală de urgență rămâne necesară.
În materialul video de mai jos, dr. Adriana Blăjan, medicul șef al Secției Neurologie din cadrul Spitalului Județean, vorbește despre simptomele care pot anunța un accident vascular cerebral și despre importanța prezentării rapide la spital.
Cum putem reduce riscul unui accident vascular cerebral
Pentru a nu ajunge în astfel de situații, dr. Adriana Blăjan recomandă verificarea periodică a tensiunii arteriale, monitorizarea glicemiei și a colesterolului, renunțarea la fumat și adoptarea unei alimentații echilibrate. Mișcarea regulată, menținerea unei greutăți sănătoase și limitarea consumului de alcool sunt, de asemenea, importante.
Persoanele care urmează tratamente pentru hipertensiune, diabet, colesterol sau afecțiuni cardiace trebuie să respecte indicațiile medicului și să nu își modifice singure medicația. De asemenea, anumite tulburări de ritm cardiac, în special fibrilația atrială, pot crește riscul de AVC, motiv pentru care evaluarea medicală este importantă.
Rețineți: față asimetrică, slăbiciunea unui membru, tulburări de vorbire – nu așteptați! Sunați la 112. Fiecare minut contează!Încurajăm informarea corectă, prevenția și adresarea promptă către serviciile medicale atunci când apar semne de alarmă.Prevenția nu înseamnă o singură schimbare, ci o serie de măsuri menținute în timp, cu sprijinul medicului și prin monitorizarea regulată a stării de sănătate.”, transmit reprezentanții SJU Pitești
Tema din acest an a Zilei Mondiale a AVC este „Every M1nute Counts” („Fiecare minut contează”), un mesaj care amintește că recunoașterea rapidă a simptomelor și intervenția medicală de urgență pot salva vieți.
Sursă foto: SJU Pitești

























