Dosar penal pentru ministrul Sportului! Este acuzat că a condus ilegal o maşină a instituției

de | 21.11.2022 16:56 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Național, Politic

Ministrului Sportului, Eduard Novak, este acuzat că în urmă cu un an ar fi ascuns BMW-ul instituției într-un garaj, deoarece fusese implicat într-un accident rutier.

El ar fi încercat să ascundă acest lucru, deoarece nu ar fi avut voie să conducă autoturismul, din cauza handicapului său.

Acuzația a fost făcută de Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST).

Ministrul Novak Carol-Eduard nu deține un permis de conducere special și conduce ilegal, deși ar trebui să conducă numai autovehicule adaptate condiției sale, fiind încadrat în grad grav de handicap.

Eduark Novak ar fi condus autoturismul, după de șoferul ministerului i l-ar fi încredințat, deși nu avea dreptul să îl conducă.

Orice conducător auto știe că nu poți conduce dacă ai proteză la piciorul drept, în astfel de cazuri mașina trebuie modificată și omologată, sunt mutate comenzile de picior la mână, iar permisul de conducere este unul special”, a transmis SNST.

Pe numele ministrului a fost deschis un dosar penal, în urma sesizării organelor de urmărire penală a faptelor acestuia din data de 13 iunie 2021, pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere, încredințare a unui vehicul unei persoane fără permis de conducere și abuz în serviciu.

În prezentul dosar penal se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul penal, de încredințare a unui vehicul unei persoane fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 3 din Codul penal şi de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art.297 alin. 1 din Codul penal”, a mai transmis SNST.

Foto Hotnews.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Mama lui Robert Glință despre gafa lui Eduard Novak: „Acest ministru obscur și total nepregătit, nu merită decât ocolit”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole