A doua Navă Multirol a fost lansată la apă

de | 19.07.2023 17:43 | Eveniment, Național, Știri

În cursul zilei de astăzi, 19 iulie 2023, a fost lansată la apă cea de-a doua navă multirol, capabilă să desfășoare activități specifice operațiunilor de intervenție în cazul situațiilor de urgență pe mare, inclusiv stingerea incendiilor.

Evenimentul a avut loc la șantierul naval din Galați și reprezintă un moment semnificativ în dezvoltarea și consolidarea capacităților de intervenție în domeniul maritim.

Nava multirol este capabilă să opereze în toate anotimpurile, în Marea Neagră și Marea Mediterană, și este proiectată, echipată şi construită pentru o durată de viaţă de minim 30 de ani. Ea este echipată cu platformă transfer elicopter (Winch-Only) și/sau lansarea/recuperarea a UAV (UnmannedAerialVehicle), dar și cu radare, cameră supraveghere (zi – noapte), ambarcațiuni de intervenție rapidă pentru salvare, precum și sistem „rescue star” cu macara.

Lungimea totală a navei este de 51,32 m, iar lățimea totală de 9,41 m și a fost  achiziționată în cadrul Proiectului Viziune 2020, Program Operațional Infrastructură Mare, iar costul este de aproximativ 24,8 milioane de euro

Potrivit IGSU, nava multirol:

  • Este capabilă să desfășoare misiuni de localizare și lichidare a incendiilor izbucnite la bordul navelor, platformelor maritime de extracție și foraj, inclusiv extragerea persoanelor aflate în pericol și stingerea incendiilor apărute ca urmare a aprinderii produselor petroliere deversate accidental pe suprafața apei.

  • Va fi dotată cu echipamente care îi vor permite să participe în cadrul operațiunilor comune cu alte structuri pentru stingerea incendiilor și limitarea poluării, inclusiv poate acorda sprijin forțelor participante pentru salvarea persoanelor aflate în pericol, cu capacitatea de preluare a supraviețuitorilor de până la 50 de persoane.

  • Este capabilă să asigure transferul de personal, răniți sau materiale în operațiuni cu elicoptere, are posibilitatea de a lansa/recupera UAV (Unmanned Aerial Vehicle), poate executa misiuni de decontaminare CBRN și activități de limitare a poluării pe mare.

  • Acest mijloc de mobilitate navală este capabil să execute misiuni operative continue, fără aprovizionare și realimentare până la trei zile, fiind proiectată să opereze în toate anotimpurile, atât în Marea Neagră, cât și Marea Mediterană.

Vă reamintim că prima navă a fost lansată la apă în data de 30 iunie, aceasta având capabilități pentru executarea misiunilor de căutare și salvare pe mare. Ea este dotată cu cele mai moderne tehnologii și echipamente de intervenție, care vor permite intervenția promptă în situații de urgență pe apă.

Sursă foto Facebook IGSU

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Premieră în România! A fost lansată prima navă multirol de căutare și salvare pe mare

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Galați