E oficial! Toate telefoanele din UE vor avea încărcătoare universale!

de | 26.10.2022 08:55 | Știri, Economic, Lifestyle, Național

Conform unei propuneri legislative care a primit luni acordul final din partea statelor membre , din 2024, toate telefoanele mobile şi alte dispozitive electronice din Uniunea Europeană vor avea un echipament universal de încărcare, relatează DPA, scrie G4media.

Nu va mai fi nevoie să se cumpere un încărcător diferit de fiecare dată când se achiziţionează un nou telefon mobil sau un dispozitiv similar”, scrie într-un comunicat al Consiliului UE, care reprezintă cele 27 de state membre.

Astfel, acordul final care a fost dat luni de către miniștrii mediului din UE, confirmă un vot recent din Parlamentul European în favoarea unui încărcător universal şi era considerat o formalitate.

Așadar, mufa standard de încărcare a telefoanelor în UE, va fi de acum USB-C. De asemenea, nu este vorba numai de telefoane, printre dispozitive se numără și tabletele, e-reader-ele, camerele digitale, căştile şi boxele portabile.

Astfel, noua lege va obliga consumatorii sa achiziționeze încărcătoarele diferit de dispozitive.

Compania gigant Apple a criticat această decizie, declarând că noua decizie împiedică inovația și că multe produse ar putea fi aruncate inutil.

Totuși, Comisia Europeană estimează că încărcătoarele care nu mai sunt folosite produc 11.000 de tone de deşeuri electronice în fiecare an.

 

Foto Cavaleria.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Dacia, tot mai aproape să ajungă pe mâna chinezilor

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: