Un urs a fost împușcat, după ce a intrat în curtea unui liceu

de | 15.09.2023 23:45 | Național, Eveniment

Panică într-un liceu din Miercurea Ciuc, vineri dimineață, după ce un urs a intrat în curtea unui liceu din oraș. Animalul a fost împușcat de autorități, care susțin că au luat această decizie pentru siguranța elevilor.

Evenimentul a avut loc la 07:40, în curtea Liceului Tehnologic Venczel Jozsef. Animalul a apărut în zonă în timp ce elevii se aflau la cursuri, iar forțele de intervenție spun că ursul nu a putut fi tranchilizat.

Viceprimarul din Miercurea Ciuc susține că animalul devenise agresiv în momentul în care echipa de intervenție s-a apropiat de el. Astfel, s-a luat decizia de a fi omorât de un vânător din asociația cu care Primăria avea contract, relatează Agerpres.

Pentru a nu pune în pericol viețile sutelor de elevi aflați la acea oră în incinta instituției, ale cadrelor didactice şi ale cetățenilor care locuiesc în împrejurimi, viceprimarul din Miercurea Ciuc,  Bors Bela, a explicat că aceasta a fost cea mai sigură opțiune.

Conform procedurii, prima opțiune era alungarea, a doua tranchilizarea și a treia împușcarea. Dat fiind faptul că ursul se afla chiar în curtea liceului Venczel Joszej, pe un copac, la 30 de metri de școală și deja sute de elevi erau în școală, iar după gardul școlii se află case particulare, deci nu aveam opțiunea de a-l alunga sau tranchiliza, astfel era necesar să procedăm la împușcarea ursului.

Totul s-a desfășurat în condiții de siguranță și în așa fel nu a fost nimeni în pericol. Dacă am fi recurs la altă procedură, era posibil ca toată lumea să fie în pericol, așa că comisia a hotărât în unanimitate că ursul trebuie împușcat.

Împuşcarea a avut loc la ora 07:40 minute de către vânătorul de la asociaţia cu care Primăria municipiului Miercurea Ciuc are contract. A fost de față și medicul veterinar și, bineînțeles, de la Primărie, domnul primar Korodi Attila și eu”, a declarat viceprimarul, pentru Agerpres

sursă foto libertatea.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Și-a găsit sfârșitul într-un cimitir. O femeie a murit după ce o cruce a căzut peste ea

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole