Imagini controversate au fost surprinse duminică, 5 iulie, în Constanța, după ce mama unei fetițe și-a pierdut cumpătul și i-a aplicat o „corecție” copilei chiar în văzul trecătorilor.
Incidentul a avut loc în zona Tomis 3, potrivit Focuspress. În imaginile surprinse de martori se poate observa cum femeia o trage de păr și o bruschează pe fetiță, în timp ce îi reproșează că i-ar fi vorbit urât.
La un moment dat, martorii intervin și o avertizează pe mamă că vor anunța autoritățile. Cu toate acestea, femeia nu pare impresionată de avertismentul martorilor, ba chiar lasă să se înțeleagă că ar fi mulțumită dacă Protecția Copilului ar interveni.
Ulterior, femeia încearcă să explice martorilor că își crește singură copiii, iar neînțelegerile din familie ar fi adus-o la „disperare”. După apariția imaginilor pe rețelele de socializare, polițiștii din Constanța s-au autosesizat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, fiind efectuate verificări pentru identificarea persoanelor implicate.
În funcție de rezultatul verificărilor și de gradul de rudenie/tutela dintre persoanele implicate, vor fi sesizate și instituțiile abilitate – D.G.A.S.P.C. Constanța pentru luarea măsurilor legale din competență”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Foto Focuspress
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













