Important pentru românii care au venituri din chirii

de | 18.01.2024 09:44 | Județean, Economic

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) – Argeş vine cu informații utile pentru cetățeni referitoare la modificările prevăzute la impozitarea veniturilor din chirii obținute de persoanele fizice în vigoare începând cu veniturile aferente anului 2024.

Totodată, potrivit comunicatului celor de la AJFP Argeș, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscal, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial nr. 1139/15.12.2023, au fost aduse modificări veniturilor din chirii, astfel:

  • Eliminarea obligației de trecere la aplicarea sistemului real de impunere, prin calificarea acestora ca venituri din activități independente, în cazul derulării unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârșitul anului fiscal și introducerea modalității de determinare a venitului net anual, prin aplicarea cotei forfetare de cheltuieli, indiferent de numărul de contracte care generează astfel de venituri.

Astfel, în cazul contribuabililor care la sfârșitul anului fiscal 2023 realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere, începând cu anul fiscal următor stabilesc venitul net anual prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor forfetare de 20%. Abrogarea art. 83 alin. (2) din Codul fiscal.

  • Introducerea deducerii din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei forfetare de 20% asupra venitului brut, în cazul veniturilor din CHIRII. Art. 84 alin. (3) din Codul fiscal
  • Eliminarea dreptului de a opta pentru determinarea venitului net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, pentru veniturile din CHIRII.

Astfel, începând cu veniturile aferente anului 2024, în cazul contribuabililor persoane fizice care au exercitat opțiunea pentru determinarea venitului net anual în sistem real și se află în perioada celor 2 ani fiscali consecutivi de aplicare a acesteia, venitul net anual se stabilește de către aceștia prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor forfetare de 20%. Art. 84 alin. (10) alin. (11) din Codul fiscal.

  • Introducerea reglementării privind reținerea la sursă a impozitului pe veniturile din chirii în toate situațiile în care plătitorul de venituri din CHIRII este o persoana juridică sau altă entitate care are obligația de a conduce evidența contabilă.

Plătitorii veniturilor din chirii, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidența contabilă au și obligația de a calcula, reține, declara și plăti impozitul pe veniturile din chirii, la momentul plății veniturilor. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net (determinat prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor forfetare de 20% ) și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.  În situația în care venitul net anual din chirii este cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe țară, contribuabilii datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Introducerea art. 84^1 in Codul fiscal.

Foto descriptiv. Sursă foto: Ora de Sibiu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Bani pentru școli verzi. Trei unități de învățământ din Pitești sunt pe lista proiectelor admise

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: AJFP Argeș

Ultimele articole