Jurnalistul piteştean Marius Saizu – premiat de CNA pentru reportajele pe fronturile din Ucraina şi Israel

de | 06.03.2024 19:24 | Cultură, Din ediția tipărită, Eveniment, Național, Pitești

CNA nu doar amendează, ci şi premiază! Instituţia pe care toate televiziunile o cam ştiu de frică a organizat săptămâna trecută Gala pentru Excelenţă în Jurnalism, eveniment în cadrul căruia 51 de jurnalişti au fost premiaţi de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

La eveniment au participat, alături de membrii CNA și profesioniști din mass-media, reprezentanta Consiliului Europei, șefa Direcției Libertate de Expresie și CDMSI, Direcția Generală Democrație și Demnitate Umană, Artemiza Tatiana Chișca, din partea European Broadcasting Union (EBU) consultanta pentru țările din Europa Centrală și de Est – Irina Radu și purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, general de brigadă Constantin Spînu.

saizu in ucraina bun

Marius Saizu: „Să fim sănătoși, să mai putem transmite şi… să nu ne transformăm noi în știri!”

La ceremonia de decernare a premiilor, cei 51 de jurnaliști și lucrători în mass-media care s-au aflat în misiuni în zone de conflict și care au primit din partea CNA diplome și medalii, au relatat momente din experiența lor în Ucraina și Israel din ultimii doi ani. Printre ziariştii premiaţi de CNA s-a numărat şi piteşteanul Marius Nichi Saizu, care, împreună cu cameramanul Nicolae Anghel, a transmis pentru Prima TV de pe frontul din Ucraina încă din primele zile ale războiului.

Am fost mulți jurnaliști în Ucraina de când a început războiul, dar şi înainte. Unii mai aproape de granița cu România, alții chiar lângă linia întâi. Asta nici nu contează, pentru că, zic eu, niciunul nu a mers acolo pentru glorie, ci pentru a-și face meseria. Fiecare cum s-a descurcat mai bine. CNA, Consiliul Național al Audiovizualului, aseară (n.red.  – joi, 29 februarie), nu ne-a sancționat pentru ce am transmis de pe front, ci ne-a premiat… «nebunia». Să fim sănătoși, să mai putem transmite şi… să nu ne transformăm noi în știri! Să mulțumim familiilor că ne înțeleg şi redacțiilor că au încredere.” – a scris Nichi Saizu pe pagina sa de socializare.

saizu in israel

Marius Saizu şi-a început cariera la Piteşti ca reporter la o staţie locală, apoi a plecat în Bucureşti, unde a continuat această profesie. Mult timp a fost reporter special, ceea ce i-a permis să fie prezent mereu în mijlocul evenimentelor. Din 2006, face parte din echipa Prima TV, fiind corespondent special și prezentator în weekend al jurnalului de ştiri Focus 18.

(Sursa foto: Facebook Saizu Nichi-Marius)

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Jurnalistul piteştean Marius Saizu – mărturisiri de pe frontul din Ucraina

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Israel | Marius Saizu | Prima TV | Ucraina

Ultimele articole