Medicamentele banale care te pot lăsa fără permis

de | 30.11.2023 19:42 | Național, Lifestyle

Poliția Română anunță periodic statistici alarmante legate de consumul de droguri printre șoferi, iar tragedii precum accidentul de la 2 Mai au amplificat temerile populației.

O serie de medicamente pot afecta capacitatea de a conduce mașina, iar multe pot duce la un rezultat pozitiv la testul antidrog.

Doar testele de sânge pot stabili cu exactitate dacă o persoană a consumat sau nu substanțe interzise, precum și dacă era sub influența acestora în momentul în care a fost oprit de către polițiști.

Lista medicamentelor care pot influența testul antidrog folosit de polițiștii de la rutieră

Medicamente sunt folosite pe scară largă, chiar dacă unele sunt doar pe rețetă. Potrivit stiripesurse.ro, doctorii de la Spitalul CFR Timișoara au realizat o lista cu medicamente ce trebuie evitate atunci când ne urcăm la volan.

lista medicamente - Medicamentele banale care te pot lăsa fără permis

Pe lista inventariată de drugs.com privind substanțele care pot da rezultate fals-pozitive la testele antidrog de urină se află și unele remedii pentru răceală, care conțin opioide. În cazul unui test de droguri, acestea pot genera rezultate pozitive la opioide chiar și la 3 zile după administrare.

De asemenea, picăturile nazale cu efedrină pot genera un rezultat pozitiv pentru amfetamine. Consumul acestor medicamente ar trebui să fie evitat înainte de a conduce un vehicul.

Rezultatul testelor poate fi influențat și de prezența dextrometorfanului, care este substanța activă pentru mai multe tipuri de sirop de tuse. În acest caz rezultatul fals-pozitiv este pentru consum de opiacee.

În cazul folosirii antidepresivelor pe bază de sertralină, testele antidrog pot descoperi substanțe care rezultă din descompunerea în organism a heroinei, iar cele cu amitriptilina au dus la rezultate pozitive pentru LSD. La unele medicamente antipsihotice, rezultatele fals-pozitive au indicat consum de metadonă sau amfetamină.

Foto: newsweek.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Pleci în Italia? MAE a emis o atenţionare de călătorie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: