Accident la metrou în București! Două trenuri s-au ciocnit!

de | 27.02.2024 22:14 | Știri, Eveniment, Importante

Update 22.14

Un accident a avut loc la metrou! Două trenuri s-au ciocnit în București, între stațiile Timpuri Noi și Mihai Bravu.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a cerut conducerii companiei Metrorex să îi prezinte un raport privind cauzele accidentului produs între două trenuri de metrou.

După finalizarea anchetei AGIFER, îmi doresc ca managementul profesionist al acestei companii să ia măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete!

Conducerea Metrorex este selectată în baza legislației privind guvernanța corporativă, ceea ce cu atât mai mult obligă compania să aibă ca principale preocupări siguranța și corecta informare a cetățenilor”, a precizat Sorin Grindeanu.

De asemenea, Metrorex a transmis, printr-un comunicat, noi detalii cu privire la eveniment.

Metrorex informează că în jurul orei 19:15, în stația de metrou Timpuri Noi, s-a efectuat un parcurs eronat la o linie ocupată de un alt tren. Din acest motiv, circulația de metrou a fost reorganizată între stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu.

Călătorii aflați în stații au fost informați prin sistemul de sonorizare.

În urma incidentului feroviar de la stația Timpuri Noi, compania Metrorex a avizat organele de investigare a evenimentelor feroviare- AGIFER, AFER, COSU. Acestea vor investiga evenimentul, vor stabili cauza acestuia și vor dispune măsurile care se impun.

Evenimentul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale.

Călătorii au fost debarcați în siguranță la peron, iar circulația trenurilor în acest moment se desfășoară în condiții normale”, au precizat reprezentanții companiei. 

Informații inițiale 20.07 

Un metrou a rămas blocat între două stații în București! Circulația este blocată

Circulația este oprită la metrou, în București, după ce un tren a rămas blocat între două stații.

Conform Metrorex, trenul s-a blocat între stațiile Timpuri Noi și Mihai Bravu.

Trenurile nu circulă în această zonă, în acest moment.

Vă informăm că, din cauza unei defecțiuni tehnice, între stațiile Timpuri Noi și Mihai Bravu nu se circulă.

Totodată, între stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu se circulă în sistem pendulă.

Revenim cu detalii cât de curând”, informează Metrorex. 

Foto descriptiv/ Stirile Protv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Incendiu violent pe Șoseaua Antiaeriană din București!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: