anchetaonline.ro

Scandal la Eurovision! TVR acuză organizatorul că a schimbat votul juriului din România

de | 15.05.2022 15:48 | Știri, După locație, După subiect, Lifestyle, Național

După finalul ediției din 2022 a Eurovisionului, care a avut loc sâmbătă seara, organizatorii au anunțat că vor elimina notele date de juriile din șase țări, în urma constatării unor nereguli. Printre țările vizate se află și România, alături de Georgia, Azerbaidjan, Polonia, San Marino și Muntenegru.

Conform organizatorilor, această decizie a fost luată, după semnalarea unui observator independent care a sesizat „tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări”.

În analiza votului juriului de către partenerul de vot paneuropean al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) după cea de-a doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a concursului Eurovision 2022, au fost identificate anumite tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări.

Pentru a respecta instrucțiunile de vot ale concursului, EBU a colaborat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat înlocuitor pentru fiecare țară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât și pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări cu un istoric de vot similar).

Acest proces a fost recunoscut de către Monitorul Independent de Votare.

EBU ia extrem de în serios orice tentativă suspectă de manipulare a votului la Concursul Eurovision al Cântecului și are dreptul de a elimina astfel de voturi în conformitate cu instrucțiunile oficiale de vot, indiferent dacă aceste voturi sunt sau nu susceptibile de a influența rezultatele și/sau rezultatul votului,” , se precizează în comunicatul oficial al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU).

Pe de altă parte, TVR susține că organizatorul concursului, Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU), ar fi modificat rezultatul votului dat de România. Potrivit Televiziunii Române, juriul românesc acordase punctajul maxim de 12 puncte Republicii Moldova, însă EBU ar fi schimbat rezultatele, iar punctele au fost date Ucrainei.

Cu toate acestea, am fost surprinși să constatăm că rezultatul votului juriului României nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenților din finală, în numele juriului țării noastre. Precizăm că juriul din România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanților Moldovei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de TVR.

Mai mult, punctajul juriului din România nu a putut fi transmis în direct de la București, în momentul anunțării voturilor juriilor din toate țările participante. Potrivit News.ro, ar fi fost invocate anumite probleme de natură tehnică, iar prezentatoarea Eda Marcus, din partea TVR, nu a putut intra în direct.

eurovision-romania

Foto Digi 24

Astfel, punctajul acordat de România a fost transmis de Martin Osterdahl, coordonatorul concursului Eurovision 2022, care a anunțat că cele 12 puncte din partea țării noastre merg la Ucraina.

Așadar, regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanții să fie anunțați în prealabil, aceștia aflând în timpul transmisiunii că unele voturi ale juriilor naționale au fost modificate de organizator. În acest context ieșit din comun, care ne-a surprins neplăcut, TVR a solicitat organizatorilor ESC să ne furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un “substitut” calculat într-un mod netransparent. În funcție de răspunsul care ne va fi trimis, TVR își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situației create”, susține TVR.

Managerul de proiect al Eurovision 2022 din România a fost Iuliana Marciuc, iar în juriul a fost format din Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu.

Amintim că Ucraina a câștigat în acest an Eurovisionul. Votul telespectatorilor a fost decisiv, răsturnând scorul inițial, în urma votului juriilor naționale.

În urma votului juriilor naționale, pe primul loc se clasa Marea Britanie (283 de voturi), urmată de Suedia (258 de puncte) și Spania (321 de puncte). Însă, telespectatorii au decis, prin votul puternic oferit, ca Ucraina să fie câștigătoarea Eurovision 2022. Marea Britanie a fost pe locul doi, iar Spania pe cel de-al treilea. Ucraina a primit 439 de puncte din partea telespectatorilor.

Foto Digi 24

Ucraina a câștigat Eurovision! Zelenski: „Vom găzdui participanții Eurovisionului în Mariupolul ucrainean!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Eurovision | Republica Moldova | Suedia | Ucraina