O nouă avalanșă la Bâlea Lac! Un salvamontist și-a pierdut viața

de | 16.02.2024 19:54 | Național, Eveniment, Importante

O nouă avalanșă a avut loc la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, în urma căreia un salvamontist de numai 33 de ani, aflat în timpul liber, și-a pierdut viața.

Potrivit sibiu100.ro, incidentul a avut loc în această după-amiază, iar victima este un angajat al Salvamont Sibiu.

La fața locului au intervenit salvatorii montani, iar în sprijinul acestora ISU Sibiu a alocat la locul tragediei o autospecială de stingere, o șenilată și o ambulanță SMURD. Totodată, la fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD.

În această după-masă a avut loc în zona Bâlea o avalanșă. Întrucât informațiile primite indicau o persoană posibil surprinsă,  ISU Sibiu a alocat la fața locului , în sprijinul Salvamont,  o autospecială de stingere, o șenilată și o ambulanță SMURD. Totodată, la locul indicat a fost solicitat și elicopterul  SMURD”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Cu toate acestea, din păcate, salvamontistul nu a mai putut fi salvat. Bărbatul se afla în timpul liber, în momentul în care a fost surprins de avalanșă.

Din păcate nu a putut fi salvat. El se afla în timpul liber, nu în patrulare”, a precizat Dan Popescu, directorul Salvamont Sibiu.

Trupul neînsuflețit al bărbatului va fi coborât la Bâlea Cascadă.

Serviciul Public Judeţean Salvamont Sibiu a fost informat asupra producerii unei avalanşe la Bâlea Lac, cu o victimă care, din păcate, nu a mai putut fi resuscitată.

Colegii mei au început transportul persoanei decedate către telecabina de la Bâlea Lac, o să încercăm transportul la Bâlea Cascadă pentru predare la IML”, a adăugat șeful Salvamont Sibiu.

Reamintim că și ieri, 15 februarie, a avut loc o avalanșă de mari dimensiuni, în aceeași zonă. Din fericire, nu au existat victime.

Mai multe informații despre acest subiect găsiți AICI.

Salvatorii montani avertizează că riscul de producere a avalanșelor rămâne crescut și în zilele următoare și recomandă turiștilor să nu se aventureze pe trasee în zona înaltă a Munților Făgăraș.

Temperaturile foarte ridicate au făcut „casă bună” cu zăpada ninsă și spulberată la începutul săptămânii… riscul de avalanșă e de gradul 4 generalizat.
Credeți-ne pe cuvânt că zăpada este instabilă inclusiv pentru Lespezi, ca să nu mai vorbim de alte ture.
După avalanșa precedentă din căldarea Bâlii, astăzi ne-a părăsit un coleg de numai 33 de ani de la Salvamont Sibiu, excelent schior de free-ride, în urma unei avalanșe în Văiuga.
Credeți-ne pe cuvânt că trebuie să renunțați la toate turele pentru creasta Făgărașului, pentru o perioadă.”, transmit reprezentanții Salvamont Argeș

De asemenea, risc mare, de gradul patru din cinci, de producere de avalanşe este și în munții Parâng, Şureanu, Ţarcu şi Godeanu. În celelalte masive muntoase riscul de avalanşă este însemnat, fiind cotat cu 3 pe o scară de la 1 la 5.

Foto descriptiv Facebook Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Pericol în trafic! Argeșeni prinși băuți la volan

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Munţii Făgăraş