O nouă victimă a rujeolei: un copil de un an și șase luni și-a pierdut viața

de | 05.06.2024 09:38 | Național, Lifestyle

Tot mai multe cazuri de rujeolă în România. Doar în ultima săptămână au fost înregistrare 791de cazuri noi şi un deces, anunță Institutul Național de Sănătate Publică.

Potrivit INSP, în intervalul 1 ianuarie 2023 – 2 iunie 2024, în România au fost confirmate 17.378 cazuri de rujeolă, dintre care 17 au fost fatale.

Cele 17.378 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în toate judeţele şi în Bucureşti. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Braşov – 2.031 şi Mureş – 1.213, precum şi în Bucureşti – 1.620.

În județul Argeș au fost raportate 1.024 de cazuri, iar două au fost fatale.

17 persoane și-au pierdut viața din cauza rujeolei

În acest sezon şi-au pierdut viaţa 17 persoane din cauza acestei infecţii virale. Cele mai multe decese au avut loc în Brașov și București, câte patru cazuri, urmate de județele Giurgiu(trei cazuri) și Argeș (două cazuri). Și în județele Mureș, Sibiu, Buzăi și Constanța a avut loc câte un deces.

Din păcate, cei mici sunt victima preferată a rujeolei, tocmai de aceea medicii recomandă părinților să-și vaccineze copiii. Cea mai recentă victimă din rândul copiilor este un băiețel în vârstă de 1 an și 6 luni, fără comorbidități cunoscute.

Micuțul era vaccinat cu 1 doză ROR la vârsta de 12 luni.

Conform raportului Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, în perioada 6 decembrie 2023 – 02 iunie 2024, au fost administrate în total 164.715 doze de vaccin ROR, din care 27.058 de doze au fost utilizate pentru copii cu vârste între 9 și 11 luni.

Foto descriptiv .secom.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Restricții de circulație pe DN 7

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Constanța | Giurgiu | Sibiu