ÎCCJ a binecuvântat: Tudor Pendiuc va scăpa de dosarul Publitrans şi de 8 ani de puşcărie!

de | 03.11.2022 07:30 | Știri, Eveniment, Pitești

Fostul primar Tudor Pendiuc este unul dintre sutele de politicieni care vor scăpa de procesele de corupţie prin prescrierea faptelor.

Un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a hotărât, marţi, aplicarea retroactivă a deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) privind prescrierea faptelor, pe principiul legii penale mai favorabile. Astfel, Instanţa Supremă aruncă în aer 557 de dosare penale instrumentate de DNA, aflate fie în faza de urmărire penală, fie deja în instanţă, în aşteptarea verdictelor. Printre fericiţii beneficiari ai deciziei ÎCCJ se numără şi fostul primar al Piteştiului, Tudor Pendiuc, precum şi ceilalţi inculpaţi din celebrul dosar Publitrans.

 

Sute de politicieni spălaţi ca la Nufărul de decizia privind prescrierea faptelor

Deja personaje celebre, precum fostul şef al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, sau omul de afaceri craiovean Adrian Mititelu sunt printre primii beneficiari ai deciziei CCR, aceştia fiind eliberaţi din închisoarea unde fuseseră trimişi prin condamnări definitive, pe motiv că faptele s-au prescris.

După colţ, alte sute de oameni politici, de administraţie, şefi de instituţii ori simpli angajaţi îşi freacă mâinile, justiţia nemaiavând cum să îi judece şi să decidă dacă au comis sau nu fapte penale, pe motiv că acestea s-au prescris. Mihai Chirica – primarul Iaşului, Nelu Iordache – fostul patron al Blue Air acuzat că a delapidat compania aeriană, Ioana Băsescu, Elena Udrea se numără printre cei care aşteaptă aplicarea prescrierii faptelor. La fel şi lotul Publitrans, în frunte cu Tudor Pendiuc şi oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, Gheorghe Văsăi, Constantin Scarlat, al căror dosar se afla pe ultima sută de metri la Curtea de Apel Bucureşti. Adio prejudicii recuperate, adio pedepsirea eventualilor vinovaţi!

Pe fond, fostul edil al Piteştiului primise o condamnare la 8 ani închisoare, luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, însă cel mai probabil dosarul se va închide.

 

Avocatul Panţoiu: „Domnul Pendiuc vrea continuarea procesului, ca să fie achitat!”

Pe de altă parte însă avocatul fostului primar, Dan Panţoiu, declara zilele trecute pentru publicaţia epiteşti.ro că Tudor Pendiuc nu ar vrea să se ascundă în spatele prescripţiei şi că acesta vrea continuarea procesului:

Domnul Pendiuc a optat pentru continuarea procesului, faptele sunt prescrise, dânsul vrea continuarea procesului pentru că îl interesează să fie achitat, că nu există faptă, nu există vinovăţie, nu îl interesează prescripţia. Când s-a întrebat de către completul de judecată în urmă cu două termene, în urmă cu două luni, «Dacă în urma deciziei Înaltei Curţi se va constata că faptele sunt prescrise, doriţi să continuaţi procesul?», răspunsul lui a fost clar şi răspicat: «Da!», adică «Da, doresc, nu mă interesează prescripţia, doresc să fiu achitat, pentru că sunt nevinovat!”, a spus avocatul Dan Panţoiu.

Rămâne de văzut dacă a fost doar o declaraţie de imagine sau dacă Tudor Pendiuc chiar va cere continuarea procesului, însă este greu de crezut, în condiţiile în care în dosar sunt şi alte persoane inculpate!

Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul Penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale. Instanţa supremă a hotărât marţi că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv:

“Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului “mitior lex” prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din Codul penal.*

Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii”.

 

 

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Afaceristul argeşean Dan Neagoe – trimis în judecată de DNA în dosarul lui Liviu Dragnea

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole