Peste 100 de arbori și arbuști transplantați pentru a face loc Pasajului Lânăriei

de | 16.01.2023 10:02 | Știri, Administrație, Pitești

Demararea lucrărilor la viitorul mall din zona Tudor Vladimirescu a adus cu sine și începerea construcției la pasarela auto și pietonală ce va lega Bulevardul Republicii de Tudor Vladimirescu, cu coborâre pe str. Târgul din Vale, unde se va afla centrul comercial dezvoltat de PK Emerald. Startul șantierului a fost dat în octombrie 2022, iar termenul de execuție este de 36 luni, executant fiind o companie din București, Agisfor SRL.

plan pasaj lanariei

Toată suprafața de la bulevardul Republicii până pe Tudor Vladimirescu este împrejmuită la acest moment și se pregătește terenul pentru lucrările de construcție. A fost deja îndepărtată vegetația prezentă pe acea suprafață, mare parte din aceasta fiind conservată. După cum ne-a declarat viceprimarul Gelu Tofan, 48 de arbori și 60 de arbuști au fost transplantați în cartierul Prundu, pe domeniul public, răspunzând astfel solicitărilor venite din partea unei asociații de proprietari.

Gelu Tofan

Doar arborii bătrâni și uscați, care nu mai puteau fi transplantați, au fost tăiați, totul desfășurându-se în baza acordului obținut de către dezvoltator de la Agenția pentru Protecția Mediului, pentru că lucrările nu sunt ale municipalității.”, ne-a mai explicat viceprimarul Piteștiului, Gelu Tofan.

transplantare arbori transplantare 2 e1675065979950 - Peste 100 de arbori și arbuști transplantați pentru a face loc Pasajului Lânăriei transplantare - Peste 100 de arbori și arbuști transplantați pentru a face loc Pasajului Lânăriei

Pasajul din această zonă, care va duce la Argeș Mall, va avea 3 rampe de acces și va fi destinat atât circulației autovehiculelor, cât și pietonilor, având prevăzute și trotuare cu lățime de 1,5 metri. Pasajul, deși este realizat din banii unei companii private, va fi de utilitate publică și va intra în patrimoniul Primăriei Pitești.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole