anchetaonline.ro

Piteșteanul care a încercat să violeze o femeie într-un parc- ARESTAT!

de | 07.10.2022 15:38 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Importante, Pitești

INFORMAȚII NOI

Potrivit ultimelor informații, bărbatul de 49 de ani, din Pitești, care a încercat să violeze o femeie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Amintim că acesta a fost reținut în cursul zilei de joi.

El a bătut și a încercat să violeze o femeie, în Parcul Lunca Argeșului din Pitești.

Știre inițială, 6 octombrie

Caz șocant, în Pitești, după ce un bărbat de 49 de ani a încercat să violeze o femeie într-un parc.

Fapta a avut loc dumincă, 2 octombrie, când piteșteanul a pus ochii pe o femeie, în timp ce se plimba. Acesta a luat victima cu forța în Parcul Lunca Argeșului, a bătut-o și a încercat să o violeze.

În cele din urmă, femeia a reușit să scape de nebunia omului și s-a ascuns într-o toaletă. Înainte, însă, individul s-a ținut după ea, încercând să îi dea de urmă și să o prindă din nou.

Ca prin minune, victima a scăpat din mâinile agresorului și a anunțat Poliția.

Oamenii legii l-au identificat pe acesta, iar în dimineața zilei de joi, au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, descoperind și ridicând mai multe mijloace de probă în acest caz.

Ulterior, individul de 49 de ani, din Pitești, a fost reținut pentru 24 de ore pentru tentativă de viol.

Se pare că acesta are antecedente penale. El va fi prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Șocant! A sechestrat-o și violat-o pe fosta concubină în Pitești!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: