anchetaonline.ro

Planul de acțiune al Strategiei naționale de dezvoltare a ecoturismului, în consultare publică!

de | 20.08.2023 09:37 | Național, Administrație

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță că a lansat, spre consultare publică, proiectul de HG pentru aprobarea planului de acțiune al ”Strategiei naționale de dezvoltare a ecoturismului”, precum și pentru modificarea și completarea criteriilor și indicatorilor care stau la baza sistemului de certificare a destinațiilor ecoturistice. Propunerile, sugestiile și opiniile privind proiectul de act normativ pot fi transmise până luni, 28 august.

Scopul strategiei și al planului de acțiune este de a promova ecoturismul, ca formă de turism care poate fi practicată în cadrul destinaţiilor în care natura și cultura locală ocupă un loc central. Totodată, se urmărește creşterea rolului pe care ecoturismul îl joacă în dezvoltarea economică a acestor areale şi în prosperitatea populaţiei locale, arată cei de la MEAT.

”Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului” se structurează, astfel, pe un set de domenii prioritare, la nivelul cărora s-au trasat obiective strategice:

  • Cadrul instituțional și asociativ: creșterea parteneriatelor în ecoturism la toate nivelurile, stabilirea criteriilor naționale și internaționale pentru destinațiile ecoturistice și consolidarea capacității administrative pentru implementarea politicilor ecoturistice;
  • Infrastructură și amenajarea teritorială: dezvoltarea infrastructurii ecoturistice în destinații, protejarea arhitecturii tradiționale și limitarea urbanizării în zonele ecoturistice;
  • Educație și conștientizare: creșterea conștientizării asupra valorilor naturale și culturale;
  • Dezvoltarea resurselor umane: îmbunătățirea pregătirii personalului din ecoturism;
  • Dezvoltarea afacerilor locale: dezvoltarea ofertei ecoturistice locale și îmbunătățirea cadrului legal pentru întreprinzătorii locali;
  • Conservarea naturii și protecția mediului: participarea activă la conservarea biodiversității și aplicarea acțiunilor de protecție și dezvoltare durabilă în destinații;
  • Marketing: cercetare de piață și monitorizarea fluxurilor turistice, îmbunătățirea calității experienței ecoturistice și crearea de branduri locale și naționale pentru promovarea ecoturismului.

”Proiectul de act normativ își propune optimizarea sistemului de certificare a destinațiilor ecoturistice, un pas procedural necesar pentru crearea și promovarea unei astfel de rețele cu notorietate pe plan național și internațional. Mai mult, sistemul reprezintă și un ghid pentru dezvoltarea destinațiilor pe principii durabile, în scopul obținerii unor progrese semnificative în îmbunătățirea indicatorilor de mediu. În România, acesta a fost realizat în urmă cu aproximativ 10 ani, având la bază Criteriile Globale pentru Turism Durabil (GSTC) și Standardul European de Ecoturism (EETLS)”, arată cei de la MEAT.

Sursă foto: Facebook MEAT.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Scad prețurile pe litoral. S-a dat startul programului „Zile gratuite”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: MEAT