Peste 300.000 de persoane prezente la Simfonia Lalelelor!

de | 18.04.2022 11:16 | Știri, Eveniment, Pitești

Cu ocazia Simfoniei Lalelelor care a avut loc în week-endul ce tocmai a trecut, polițiștii locali au fost prezenți la eveniment cu întreg efectivul.

Aceștia au asigurat ordinea publică și au gestionat traficul în zona parcului Lunca Argeșului. Chiar dacă la eveniment au participat peste 300 de mii de persoane, din fericire nu au avut loc evenimente nedorite.

Cu ocazia Simfoniei Lalelelor desfășurată și anul acesta în municipiul Pitești, polițiștii locali au participat cu întreg efectivul pentru asigurarea ordinii publice, cât și pentru fluidizarea traficului.

Ținând cont ca în cele trei zile ale evenimentului au participat peste 300 de mii de persoane, polițiștii locali au reușit sa ducă la îndeplinire cu brio misiunea, fără sa se înregistreze evenimente nedorite.

Au asigurat intersecțiile privind traseul coloanelor oficiale și însoțirea acestora, cât și dirijarea traficului rutier din zona Lunca Argeșului, câteva mii de autoturisme, de la orele 08.00 pana la orele 22.00, pe întreaga desfășurare a Simfoniei Lalelelor.” au transmis reprezentanții Poliției Locale Pitești.

 

la datorie

A 45-a ediție a Simfoniei Lalelelor s-a derulat în cel mai mare parc al Argeșului și tot a fost neîncăpător

Finalul săptămânii trecute a fost monopolizat de Simfonia Lalelelor, după doi ani în care nu s-a organizat în formatul clasic. Ediția cu numărul 45 a fost una a premierelor.

Pentru prima dată s-a schimbat locul de desfășurare, Primăria Pitești demonstrând că se poate renunța, fără a știrbi din fast, la scena unde se înghesuiau politicienii și la defilările pe stilul 23 August.

Simfonia a fost mutată de pe pavele într-un cadru natural, așa cum era firesc. Parcul Lunca Argeșului, deși se întinde pe 24 de hectare, a fost neîncăpător, fiind inundat de oameni. A avut zone de expoziție, zeci de mii de flori sădite, târg de flori și produse pentru grădinărit, precum și de obiecte artizanale, zonă de picnic și de relaxare.

_FOTO DESCHIDERE SIMFONIE_1

„Vedeta” printre lalelele care au decorat Lunca Agreșului a fost Tulipa Pitești. Acest soi a fost dezvoltat în Olanda, de către horticultorul Frank Timmerman, și primii bulbi au fost sădiți anul trecut, în fața Primăriei Municipiului Pitești, chiar de către edilul Cristian Gentea.

Este o premieră pentru că este singura localitate din afara Țării Lalelelor care are o lalea cu numele ei.”, a declarat primarul Piteștiului. Frank Timmerman a fost prezent în acest an la Simfonie și s-a declarat încântat de eveniment, remarcând chiar că solul din municipiu este similar cu cel din Olanda, ceea ce îl face propice pentru cultivarea lalelelor, exprimându-și speranța că, de la an la an, Simfonia va fi și mai frumoasă.

„Nașul” Simfoniei Lalelelor a explicat cum s-a ajuns la această denumire

La eveniment a fost invitat și Ilarie Isac, cel care a dat numele de „Simfonia Lalelelor” acestei manifestări dendro-floricole.

„În urmă cu 45 de ani, când m-am mutat la Pitești, lăsând Bucureștiul în urmă, am descoperit pe verdele peluzelor din jurul Teatrului Davila, o mică colecție de lalele, 58 de varietăți de lalele, magistral așezate pe culori și mărimi – un solfegiu precum notele pe un portativ, de unde străfulgerarea ideii de a denumi evenimentul la care participăm astăzi, Simfonia Lalelelor.”, a povestit Ilarie Isac, care l-a amintit și pe Gheorghe Pacea, arhitectul peisagist care a stat în spatele amenajărilor florale.

Vizitatorii au putut admira 50 de soiuri de lalele

1_SIMFONIE2

Sursa foto: Shot on OnePlus

Peste 50 de soiuri de lalele, peste 20 de soiuri de orhidee și peste 100 de soiuri de plante suculente au putut fi admirate în cadrul Simfoniei Lalelelor, iar standurile expoziționale au fost amenajate de către floriști din toată țara, printre care s-a remarcat și Grădina Botanică din Capitală.

Vizitatorii au putut admira și minigrădinițe amenajate de peste 30 de școli, grădinițe și licee din Pitești. Atracția principală pentru cei mici a fost Dino Park, care rămâne activ până pe 31 mai.

Universitatea din Pitești a fost partener al Primăriei Pitești în organizarea evenimentului, contribuind cu standuri expoziționale, realizate de către profesorii și studenții de la Horticultură, dar și cu simpozioane, conferințe și lansări de carte susținute în perioada de derulare a evenimentului. Primăria Municipiului Pitești a avut și sprijinul sponsorilor Catena, Vodafone, Caroli, Auchan și Adient Trim în organizarea Simfoniei Lalelelor.

Smiley are buletin de Pitești

Concertul de sâmbătă seara susținut de Theo Rose și Smiley a electrizat publicul. Primarul Cristian Gentea a ținut să îi ureze public lui Smiley că îl așteaptă mai des la Pitești, orașul natal, și că se bucură că a revenit pe scena din municipiu.

Acesta a fost momentul în care artistul a mărturisit că încă este legat de orașul său: „Eu încă am buletin de piteștean, așa că…”, a mărturisit Smiley. Mai mult, pentru că este fan FC Argeș, primarul Cristian Gentea i-a oferit tricoul oficial al vulturilor violeți, inscripționat cu numărul 83 și numele Smiley. În plus, l-a invitat să sărbătorească împreună dacă FC Argeș va aduce cupa la Pitești.

Smiley tricou Cristian Gentea

12.000 de bulbi oferiți vizitatorilor

Lalelele expuse în perioada Simfoniei au avut și bulbi, iar sâmbătă, în Ajunul Floriilor, cei prezenți în Parcul Lunca Argeșului au avut parte de o surpriză frumoasă. Le-au fost oferiți bulbii de lalea pentru a-i planta în grădinile lor! Municipalitatea a oferit 12.000 de bulbi de lalele, acesta fiind al doilea an în care piteștenii și vizitatorii festivalului au parte de o astfel de surpriză.

Ovidiu Puiu: „Împreună ducem tradiția înainte și facem din Pitești un oraș în care să vrei să locuiești, să înveți, să muncești, să trăiești!ˮ

Senatorul Ovidiu Puiu a transmis, cu ocazia Simfoniei, un mesaj de mulțumire și de felicitare tuturor celor implicați în organizarea acestei ediții care a așezat Piteștiul pe harta celor mai frumoase evenimente naționale.

„Mi-am dorit dintotdeauna să vedem Piteștiul pe harta orașelor cu o agendă culturală adevărată – iar evenimentul din aceste zile face pași importanți în această direcție.

Simfonia Lalelelor – e un eveniment-simbol pentru Pitești. Cred că ea are puterea de a face punte între generații, de a aduce împreună și de a uni în simțiri oameni de toate vârstele. Și asta ne dorim cu toții!

Îi mulțumesc în mod deosebit domnului Lucian N. Romașcanu, ministrul Culturii, pentru că a onorat invitația pe care i-am adresat-o și a fost alături de noi la evenimentul-fanion al municipiului Pitești.

Îl felicit pe domnul primar Cristian Gentea pentru viziunea și determinarea deosebită pe care le are, îi felicit pe organizatori, îi felicit pe piteșteni că sunt cu noi! Împreună ducem tradiția înainte și facem din Pitești un oraș în care să vrei să locuiești, să înveți, să muncești, să trăiești!”, a transmis senatorul PSD, Ovidiu Puiu.

 


Citiți, de asemenea,pe anchetaonline.ro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole