anchetaonline.ro

În sfârșit! Se repară podul peste Râul Doamnei!

de | 12.04.2022 15:16 | Știri, Administrație, Județean, Pitești

Adio plombări la podul peste Râul Doamnei. Se trece la reparații integrale ale benzilor de circulație. Peste iarnă gropile de pe carosabil s-au adâncit și extins, au apărut denivelări, care dădeau de furcă celor care tranzitează zilnic acel pod. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea a anunțat printr-o postare pe contul de socializare faptul că podul peste râul Doamnei se va repara. Constructorul nu va mai “plomba” punctual gropile apărute, ci este de acord ca Primăria, prin ADP, să frezeze și să asfalteze o bandă întreagă, iar el să suporte costurile!

 

După ce am primit continuu reproșuri gratuite, chiar de la unii care cât timp au fost în funcție nu au făcut nimic legat de starea podului peste Râul Doamnei, am reușit să-i aduc pe toți la aceeași masă: constructor, primărie (direcția juridică) și ADP.

În acest fel, am impus respectarea pașilor din tranzacția în instanță făcută înainte să fiu ales primar!

În consecință, constructorul nu mai “plombează” punctual gropile apărute, ci este de acord ca primăria, prin ADP, să frezeze și să asfalteze o bandă întreagă, iar el să suporte costurile!

În seara aceasta vom face la fel pe celălalt sens, iar mâine terminăm lucrarea.

Sper ca diferențele să fie remarcate, iar problemele să nu mai apară până la finalul garanției (2023).

Dacă nu va fi așa, vom interveni din nou, în aceeași termeni!” a precizat primarul Cristian Gentea.

 

 

Pentru efectuarea acestor lucrări de reparații la căile de rulare, Primăria Pitești a anunțat că se va restricționa circulația până pe data de 14 aprilie. Traficul  va fi afectat, prin creearea de ambuteiaje, deoarece se va circula doar pe câte o bandă, însă nu va fi întrerupt. ”Municipalitatea regretă disconfortul creat în trafic și recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență crescută în zonă pentru evitarea incidentelor.”, este mesajul transmis de către Primăria Pitești.

Podul a fost dat în folosință în 2014

Podul peste Râul Doamnei a fost dat în folosinţă în anul 2014, după ce s-au efectuat lucrări în valoare de circa 3,7 milioane lei, finanţare europeană. Licitaţia de execuţie a fost câştigată de către asocierea formată din Star Trading Impex şi Zeus. Lucrarea s-a deteriorat la câţiva ani distanţă şi au început să curgă înjurăturile la adresa Primăriei şi a executantului. Conflictul dintre beneficiar şi constructori au dus la un blocaj, ajungându-se chiar şi în instanţă, însă fără un deznodământ.

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea | Pitești | Primăria Pitești | Star Trading