anchetaonline.ro

Simona Bucura Oprescu. 1,57 miliarde euro, fonduri nerambursabile

de | 30.11.2022 15:20 | Știri, Administrație, După subiect, Economic, Județean, Național, Politic

Simona Bucura Oprescu, deputatul PSD de Argeș, a participat săptămâna trecută la evenimentul de lansare a Programului Operațional Regional 2021 – 2027. Important de menționat este că Programul Regional Sud-Muntenia 2021 – 2027 va finanța 7 priorități, iar alocarea pentru POR Sud Muntenia este de 1,57 miliarde euro.

”Visul meu este ca fiecare dintre noi să avem o viață mai bună în comunitate. Oamenii, comunitățile și dezvoltarea acestora trebuie să fie mai presus de politică! Toți președinții de consilii județene și primarii își doresc dezvoltare și prosperitate, dar pentru asta este nevoie și de instrumentele necesare. Am susținut și am reușit ca Agențiile pentru Dezvoltare Regională să fie implicate în mecanismele de decizie și cheltuire a banilor europeni. Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, al cărei președinte sunt, a susținut constant Proiectul de Lege care a aprobat Ordonanța de Urgență a Guvernului 122/2020, adică legea prin care Agențiile pentru Dezvoltare Regională au preluat atribuțiile de management pentru Programele Operaționale Regionale 2021-2027, prin care România beneficiază de peste 12 miliarde de euro pentru dezvoltare regională, fonduri nerambursabile, alocarea pentru POR Sud Muntenia fiind de 1,57 miliarde euro”, a explicat Simona Bucura Oprescu. Ba mai mult, deputatul PSD de Argeș mărturisește că își dorește ca și datorită acestui segment de finanțare cei 3,2 milioane de locuitori din Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Teleorman, locuitori ai 16 municipii, 32 orașe, 519 comune cu 2.019 sate, să fie cât mai aproape de condiții de confort european.

Programul Regional Sud-Muntenia 2021 – 2027 va finanța 7 priorități:

  • O regiune competitivă prin inovare și digitalizare (80,1 milioane euro pentru Cercetare – dezvoltare – inovare, 93,9 milioane euro pentru Digitalizarea administrației publice, 244 milioane euro pentru Competitivitatea IMM-urilor, 5,9 milioane euro pentru Competențe pentru specializare inteligentă, antreprenoriat și tranziție industrială);
  • O regiune cu orașe prietenoase cu mediul (299,2 milioane euro pentru Măsuri de eficiență energetică în clădiri publice și clădiri rezidențiale, 66,3 milioane de euro pentru Infrastructură verde-albastră (parcuri și grădini publice, acoperișuri și pereți verzi, bazine de retenție apă etc.);
  • O regiune cu mobilitate urbană durabilă (216 milioane euro pentru Dezvoltarea mobilității urbane multimodale durabile: Culoare de mobilitate, Autobuze electrice, stații de reîncărcare, Piste pentru biciclete);
  • O regiune mai accesibilă (225,1 milioane euro pentru Dezvoltarea infrastructurii rutiere – drumuri județene);
  • O regiune educată (76 milioane euro pentru Dezvoltarea infrastructurii educaționale – creșe, grădinițe, școli, centre de formare profesională);
  • O regiune atractivă (92,7 milioane euro pentru mediul urban și 110,8 milioane euro pentru mediul rural – patrimoniu cultural și natural, infrastructură de turism și/sau agrement, regenerare urbană);
  • Asigurarea funcționării sistemului de management al PRSM (66,6 milioane euro pentru Măsuri pentru finanțarea cheltuielilor necesare implementării PRSM).

”Să fie un program împlinit care să aducă dezvoltare”

Simona Bucura Oprescu și-a arătat încrederea în profesionalismul celor de la ADR Sud Muntenia: ”Lansarea de săptămâna trecută a Programului Operațional Regional 2021 – 2027, la care am participat alături de domnul Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean Argeș, reprezintă o oportunitate pentru toate comunitățile din regiune. Am încredere în domnul director Liviu Mușat și în echipa pe care o conduce la ADR Sud Muntenia că vor fi la fel de aproape și profesioniști atât față de beneficiarii din mediul public, cât și față de beneficiarii din mediul privat! Să fie un program împlinit care să aducă dezvoltare și modernizare prin investiții noi în comunitățile locale și mulțumire cetățenilor acestora!”.

Sursă foto: Facebook Simona Bucura Oprescu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Simona Bucura Oprescu: ”Anii de liceu, cei mai frumoși ani!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Simona Bucura-Oprescu