anchetaonline.ro

Șocant! Și-a tăiat gâtul cu un cutter în propriul apartament!

de | 14.12.2022 20:06 | Știri, Eveniment, Național

Un eveniment șocant a avut loc în cursul zilei de astăzi, miercuri, 14 decembrie, într-un apartament din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, acolo unde un bărbat a ales să își pună capăt zilelor.

Bărbatul și-a tăiat gâtul cu un cutter.

Momentan nu se cunoaște motivul pentru care bărbatul a recurs la gestul extrem.

Potrivit IPJ Dâmbovița, la data de 14 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Avram Iancu din localitate, un bărbat și-ar fi provocat răni cu un cutter, în zona gâtului.

Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat în apartament trupul neînsuflețit al unui bărbat de 32 de ani.

Cadavrul urmează să fie preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor procedurale prevăzute de lege.”, potrivit romania24.ro.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Tânăr de 23 de ani, drogat la volan prin Pitești!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: