Încă mai sunt abandonați câinii în Pitești

de | 31.01.2023 15:05 | Știri, Administrație, După locație, După subiect, Județean, Pitești

De la începutul anului 2023 și până în prezent, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, prin Serviciul de Ecarisaj, a capturat un număr de 48 de câini fără stăpân.

”Aceștia au fost prinși în urma monitorizării zilnice din teren, prepoderent a zonelor de risc (str. Depozitelor, pădurea și Parcul Trivale, cartierele Găvana și Tudor Vladimirescu etc), prin acțiunile desfășurate de către echipele Serviciului de Ecarisaj, dar și ca urmare a sesizărilor telefonice și scrise ale cetățenilor. Câinii au fost preluați la adăpost, deparazitați, sterilizați, microcipați și introduși în Sistemul Național de Evidență – R.E.C.S.”, explică municipalitatea din Pitești în postarea publicată pe pagina de Facebook a instituției.

Unde puteți sesiza abandonul maidanezilor

Acțiunile de acest fel au dus la diminuarea problemei câinilor fără stăpân, deși abandonarea câinilor în Pitești de către persoane din alte localități continuă, situație agravată de nerespectarea, de către cetățeni, a hotărârii Consiliului Local de a interzice hrănirea animalelor fără stăpân, prin care este întreținut comportamentul de dependență al acestora și de apărare a teritoriului, se mai arată în postare.

Sesizările privind câinii maidanezi pot fi făcute de către cetățeni la numerele de telefon 0248.210.380 și 0733.030.350, ca și cele privind eventualele neconcordanțe în limbajul sau comportamentul angajaților SPEP.

Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Lucrările de branșament și racordare la rețeaua de apă și canalizare, suportate de Apă Canal 2000 SA Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primăria Municipiului Pitești