anchetaonline.ro

Tânăr de 20 de ani, amendat cu 1.305 lei după ce gonea cu mașina prin Pitești!

de | 14.08.2022 11:23 | Știri, Eveniment, Pitești

Polițiștii rutieri din Argeș au continuat, și în acest sfârșit de săptămână, acțiunile pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care consumă alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Astfel, în ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile și ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 350 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 30 de permise de conducere și au fost retrase 20 certificate de înmatriculare.

În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei, totodată fiind reținute 7 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

Astfel, în acest weekend, Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat, pe bulevardul Republicii din Pitești, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Pitești, care conducea o mașină cu viteza excesivă de 114 km/h.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Reamintim că efectul consumului de alcool/droguri/substanţe psihoactive, crește probabilitatea implicării în evenimente rutiere, prin afectarea echilibrului, vitezei de reacție, capacității de coordonare a mișcărilor, felului în care se orientează în spațiu sau modului în care apreciază distanța sau viteza.”, anunță IPJ Argeș.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Ce program va avea Zoo Pitești de Sfânta Maria Mare?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești