O tânără de 24 de ani a furat banii părinţilor şi a înlocuit bancnotele cu unele false! A fost reținută

de | 25.04.2024 15:05 | Județean, Eveniment, Național

O tânără de 24 de ani, din municipiul București, a fost reținută pentru 24 de ore, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, falsificarea de monede și punerea în circulație de valori falsificate.

Potrivit IPJ Argeș, în cursul anului 2023, tânăra a furat bani de la părinți, iar bancnotele pe care le lua le înlocuia cu unele false.

Părinţii au încercat să schimbe banii, fără să ştie că sunt falşi, şi au aflat la casa de schimb valutar despre faptul că bancnotele sunt false.

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul anului 2023, tânăra de 24 de ani ar fi sustras de la domiciliul părinților săi o sumă de bani, în valută, înlocuind-o cu bancnote contrafăcute.

Ulterior, persoana vătămată, fără vinovăție, ar fi încercat să convertească în lei o parte din suma de bani deținută în valută.”, transmite IPJ Argeș

În acest caz, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, sub au continuat cercetările, iar pentru administrarea de probatoriu, pe 24 aprilie, au efectuat o percheziție la locuința tinerei.

În urma acesteia, oamenii legii au confiscat un telefon mobil, două laptopuri și 75 de bancnote susceptibile a fi falsificate (însumând valoarea de 3.750 de dolari).

Tot ieri, după administrarea probatoriului, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au dispus reținerea tinerei pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 25 aprilie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, adaugă IPJ Argeș

Foto IPJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Aninoasa: Un bărbat de 72 de ani s-a urcat beat la volan și a intrat cu mașina într-un gard

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București