Aninoasa: Un bărbat de 72 de ani s-a urcat beat la volan și a intrat cu mașina într-un gard

de | 25.04.2024 14:07 | Eveniment, Județean

Un accident rutier a avut ieri, 24 aprilie, pe DC 305, pe raza localității Aninoasa.

Un bărbat de 72 de ani, din Aninoasa, s-a urcat beat la volan, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu mașina într-un gard metalic.

La fața locului s-au deplasat echipaje medicale, dar și polițiștii pentru cercetări.

Din verificările efectuate s-a stabilit că un bărbat de 72 de ani, din comuna Aninoasa, care conducea un autoturism pe DC 305, pe raza localității de domiciliu, având direcția de deplasare dinspre Berevoești către Aninoasa, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, în curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard metalic.”, transmite IPJ Argeș

În urma evenimentului au suferit leziuni atât bărbatul de 72 de ani, cât și o femeie de 50 de ani, din localitate, pasager în același autoturism.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge, in vederea stabilirii alcoolemiei.

Pentru inconștiența de care a dat dovadă, bătrânul s-a ales cu dosar penal, iar oamenii legii continuă verificările,  pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Foto descriptiv libertatea.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Aninoasa