Ţeapă de 10.000 de euro! Cum a fost păcălit un argeșean

de | 03.10.2023 15:28 | Județean, Eveniment

Un bărbat din Valea Danului i-a dat 10.000 de euro unui tânăr cunoscut pe internet, pentru a-i aduce o mașină din Germania. Însă, lucrurile nu au decurs așa cum a sperat, și s-a ales și cu banii daţi, şi fără maşină.

În cursul zilei de ieri, 02 octombrie, în jurul orei 12:30, bărbatul a sesizat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș cu privire la faptul că, în urmă cu aproape o săptămână, ar fi fost înșelat de un tânăr  a cărui identitate nu o cunoaște.

Argeșeanul le-a spus oamenilor legii că i-ar fi dat acestuia suma de 10.000 de euro, reprezentând contravaloarea unui autoturism pe care tânărul trebuia să îl achiziționeze din Germania.

În urma sesizării, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, iar până la finalul zilei, polițiștii au identificat persoană acuzată de înșelăciune, care, în urma administrării probatoriului, a fost reținută pentru 24 de ore.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, în seara zilei de 26 septembrie, bărbatul din Valea Danului s-ar fi întâlnit, într-o stație peco de pe raza municipiului Pitești, cu o persoană despre care cunoștea doar contul utilizat pe o rețea de socializare.

În cadrul întâlnirii, persoana vătămată i-ar fi predat bărbatului suma de 10.000 de euro, reprezentând contravaloarea unui autoturism ce se afla la vânzare pe un site de profil din afara țării, ocazie cu care această persoană i-ar fi prezentat ca adevărat faptul că a luat legătura cu vânzătorul autoturismului.”, transmite IPJ Argeș

Pentru 700 de euro, tânărul de 22 de ani s-ar fi oferit să intermedieze cumpărarea autoturismului, promițând că va aduce aduce vehiculul din Germania în România, cu ajutorul unei platforme. Totodată, el a promis că va plăti vânzătorului suma primită.

Planul nu a decurs cum a sperat argeșeanul, iar bărbatul care a primit suma de bani nu a mai răspuns.

În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost stabilită identitatea persoanei care a primit suma de bani, respectiv un tânăr de 22 de ani, din comuna Hinova, județul Mehedinți (având o identitate diferită față de cea de pe site-ul de socializare).

Ulterior, tânărul a fost dus la sediul poliției pentru cercetări.

După administrarea probatoriului, tânărul de 22 de ani, din județul Mehedinți, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 03 octombrie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În acest context, polițiștii argeșeni recomandă următoarele: 

-Verificați toate condițiile pentru ca tranzacțiile să fie reale, iar produsele cumpărate să fie conforme, în special în domeniul auto. (anunțuri on-line cu autovehicule oferite spre vânzare la prețuri mult sub prețul pieței trebuie să vă dea de bănuit – ,,Ceea ce sună prea frumos ca să fie adevărat, chiar așa și este!”).
– Nu apelați la persoane necunoscute pentru intermedierea unor tranzacții cu sume mari de bani. Este evident că plata unor sume ca avans, în conturi din afara țării, poate avea drept scop ascunderea unui circuit al sumelor de bani rezultate din înșelăciune.
– Cumpărați autovehicule doar prin tranzacții efectuate în mod autorizat. Spre exemplu, pentru servicii de transport al unor autovehicule achiziționate din afara țării sunt disponibile firme specializate, care încheie documente în formă oficială privind serviciile prestate. De asemenea, la cumpărarea unor autoturisme provenind din afara țării, urmăriți valabilitatea documentelor ce însoțesc vehiculul, și nu scăpați din vedere respectarea termenelor legale pentru înregistrarea în evidențele fiscale și perfectare a documentelor.

foto descriptiv ztv.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident grav în Ștefănești! O mașină s-a răsturnat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Valea Danului

Ultimele articole