De 1 iunie, drumul către Grădina Zoologică s-a blocat încă de la primele ore, creând un mare disconfort pentru cei care tranzitează zilnic ruta respectivă ca să meargă la muncă în Pitești sau invers. În acele momente, toți cei care au stat în aglomerația din Trivale au strigat în cor că municipalitatea trebuie să rezolve într-un fel situația de la ZOO, o destinație pentru care nu există un mijloc de transport în comun și nici trotuare adecvate, care să ofere siguranță pietonilor.
Chiar cu o săptămână înainte, consilierul local liberal Mihai Coteț, alături și de Sorin Apostoliceanu, au cerut executivului să se gândească la introducerea unui mijloc de transport alternativ, precum un trenuleț electric cu vagoane, cam de genul celor pe care le vedem prin stațiunile de pe litoral, atât pe la noi, cât și prin străinătate.
Ruta către ZOO ar putea fi prin Pădurea Trivale
Din cât ne-a declarat consilierul liberal Mihai Coteț, acesta este convins că, dacă se dorește, se vor găsi cu siguranță soluții, mai ales că piteștenii sunt cei care solicită această alternativă.
Trebuie puși la aceeași masă factorii responsabili care să își asume același proiect. Este o chestiune de voință. Nici nu trebuie să căutăm prea mult soluţii revoluţionare, deoarece cel mai simplu este ca ruta să fie prin Pădurea Trivale, cu un trenuleț cu motor electric, care să treacă prin pădure și să ajungă la ZOO.
Sunt doi factori implicați: Publitrans, care să găsească mijlocul de transport și ADP-ul responsabil cu traseul. Un asemenea transport de agrement pentru Grădina Zoologică din Pitești ar fi foarte atractiv și ar mai degreva din aglomerația care se formează acolo, pentru că nu trebuie să pierdem din vedere nici extinderea și amenajarea unei parcări civilizate în zonă.
Eu cred că investiția nu ar fi prea mare și sigur s-ar găsi fonduri. Cred că s-ar putea merge și pe un parteneriat cu Universitatea Pitești, care să dezvolte motorul electric necesar pentru propulsarea trenulețului. Soluții sunt, trebuie doar voință și sunt optimist că, dacă se iese din zona politică, cu siguranță se vor găsi aceste idei și vor fi puse în aplicare.”, ne-a declarat Mihai Coteț, care a promis că nu va abandona proiectul.
Mai mult, domnia sa a declarat că, dacă privim la alte grădini zoologice din Europa, se pot face multe lucruri frumoase și la „surata” lor din Pitești. Ca de exemplu, ar putea fi amenajat un spațiu frumos pentru relaxare și agrement, cu o terasă cochetă unde să se poată sta pentru o gustare și o cafea.