Vremea în minivacanța de Sfânta Maria. Ce spun meteorologii

de | 11.08.2023 20:36 | Știri, Județean, Lifestyle, Național

Urmează minivacanța de Sfânta Maria și majoritatea românilor și-au făcut deja planuri pentru un scurt sejur.

Potrivit meteorologilor, vremea va fi călduroasă în perioada următoare, așa că toți cei care vor pot da o fugă până la malul mării, pentru câteva zile de relaxare. Însă, specialiștii transmit că nopțile și diminețile vor fi extrem de răcoroase.

O vreme în general frumoasă, cu nopți și dimineți reci.  Mâine vom mai consemna valori ale temperaturilor minime de numai 6…8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, 18…20 de grade pe litoral și în zona Deltei, în timp ce în restul țării, mai ales în sud, valori apropiate de 19…20 de grade.

La nivelul temperaturilor maxime, dacă mâine vorbim de valori cuprinse între 23 până la 31 de grade, același lucru va fi de interes și pentru debutul săptămânii următoare când vorbim, mai ales luni și marți, de temperaturi ușor în creștere, până la 32°.”, a declarat directorul ANM, Elena Mateescu, pentru Antena 3

Se pare că temperaturile nu vor înregistra o creștere spectaculoasă, maximele vor ajunge până la 32-33 grade Celsius.

Potrivit specialiștilor, pe litoral temperaturile maxime vor fi 27-28 de grade, iar apa mării are tendința de a se mai încălzi puțin, până la 23 de grade.

Și cei care merg la munte vor avea parte de o vreme călduroasă.

foto descriptiv mediaflux.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Bărbat ucis de propria fiică, după o discuție contradictorie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ANM

Ultimele articole