Weekend plin pentru pompierii militari

de | 01.04.2024 10:04 | Național, Lifestyle

În acest sfârșit de săptămână, la nivel național, pompierii au gestionat 4.889 de misiuni, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (3.700 de solicitări).

Echipajele de stingere au intervenit la 542 de incendii, precum și în alte 543 intervenții în sprijinul comunităților și bunurilor acestora.

Din totalul incendiilor înregistrate la nivel național un procent mai mare de 70% îl reprezintă arderile de vegetație, în urma cărora a fost afectată o suprafață de peste 2.500 ha de teren.

În acest sens, readucem în atenția cetățenilor faptul că arderea miriștilor, vegetației uscate și a deșeurilor este strict interzisă.”, transmit reprezentanții IGSU

În afara acestor misiuni, în ultimele 72 de ore, o atenție sporită a fost acordată și accidentelor rutiere, astfel echipajele de descarcerare au acționat în 17 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.

De asemenea, în ultimele 72 de ore, pompierii au salvat 30 de persoane aflate în dificultate.

Totodată, în perioada de referință, la nivel național, au fost transmise  și mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT,  5 dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase în județele Argeș, Brașov, Covasna și Harghita, 2 în județul Harghita în urma producerii unui incendiu cu degajări mari de fum și 1 mesaj privind dispariția unui minor în județul Neamț.

Foto: IGSU

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Grevă generală la Poşta Română. Revendicările angajaților

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: IGSU

Ultimele articole