Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia

de | 06.09.2023 13:03 | Lifestyle, Național

Ministerul Afacerilor Externe a emis, astăzi, o atenționare de călătorie pentru Grecia, unde este în vigoare o avertizare cod roșu din cauza ciclonului Daniel.

Reprezentanții MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să meargă în Grecia că Serviciul local de Meteorologie (EMY), pe fondul intensificării efectelor ciclonului Daniel, a emis un nou cod roșu de vreme nefavorabilă, care va afecta majoritatea regiunilor, până joi, 7 septembrie 2023.

Vor fi averse însemnate cantitativ de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, inundații, scăderi bruște de temperatură – de 6 până la 8 grade Celsius, care se vor manifesta pe întreg teritoriul țării.

Miercuri, 6 septembrie, vor fi ploi abundente și furtuni  în regiunile Epir, Tesalia, Sterea centrală și de est (în principal prefecturile Evrytania, Fthiotida și Viothia), Macedonia centrală (prefecturile Pieria, Imathia și Halkidiki) și Attica (în principal zona de sud și de coastă), estul și sudul peninsulei Peloponez, insula Evia, insula Creta, insulele Sporade și insulele Ciclade.

Pentru ziua de joi, 7 septembrie, sunt prognozate ploi abundente și furtuni în regiunile Tesalia, Sterea centrală și de est (în principal prefecturile Fthiotida și Viothia), insula Evia și insulele Sporade.

Cei care doresc mai multe informații referitoare la evoluția fenomenelor meteorologice pot accesa site-ul Agenției Naționale de Meteorologie din R. Elenă (www.emy.gr).

Autoritățile elene au emis și un set de recomandări și măsuri care trebuie urmate de către toate persoanele în această perioadă pentru a se proteja de riscurile care decurg din apariția fenomenelor meteorologice severe, disponibil pe site-ul civilprotection.gov.gr

În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor să respecte întocmai instrucțiunile autorităților elene responsabile, iar în cazul în care se confruntă cu o situație periculoasă, să utilizeze numărul unic de urgență 112.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088.  De asemenea, cei care se confruntă cu o situaţie dificilă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă și  consultarea paginilor de Internet:

Cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție și aplicația „Călătorește în siguranță” (https://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

Grecia se confruntă cu fenomene meteorologice extreme. După incendiile de vegetație, acum au loc inundații devastatoare.

Haosul a fost adus de ciclonul Daniel, iar apele au acoperit mai multe orașe, iar cea mai gravă situație a fost semnalată în Volos.

foto descriptiv mediafax

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Rănită pe munte, în Argeș! Salvată cu ajutorul ceasului Garmin!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Germania | Grecia | Ministerul Afacerilor Externe