Pompierii argeșeni atrag atenția populației la pericolul la care se expune acum, în timpul sezonului rece, dacă nu respectă regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la instalarea şi exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului.
Ultima intervenție a fost la Topoloveni, azi-noapte, în jurul orei 02:59, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie.
În urma apelului, la fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri de la Garda de Intervenție Topoloveni pentru a lichida incendiul și a opri dezvoltarea acestuia, precum și pentru a acorda primul ajutor calificat, la nevoie.
Potrivit ISU Argeș, incendiul s-a manifestat la nivelul coșului de fum.
În urma unei sesizări de incendiu izbucnit la nivelul coșului de fum al unei case din localitatea Topoloveni, două echipaje de pompieri de la Garda de Intervenție Topoloveni s-au deplasat la fața locului pentru a lichida incendiul și a opri dezvoltarea acestuia, precum și pentru a acorda primul ajutor calificat, la nevoie.”, transmite ISU Argeș
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar salvatorii argeșeni au reușit să oprească flăcările înainte ca acestea să ajungă la acoperișul locuinței.
sursă foto realitateadesibiu.net
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Sindicatele din Ministerul Muncii ameninţă cu greva generală