Lovitură nouă pentru ratele românilor: ROBOR a ajuns azi la 4,70!

de | 07.04.2022 13:47 | Economic, Național, Știri

Urcare semnificativă a indicelui ROBOR la 3 luni, bifată astăzi conform datelor BNR.

Acest indice – raportat la care se calculează costul creditelor contractate în RON cu dobândă variabilă – a ajuns astăzi, 6 martie, la 4,70/ an.

NOTĂ: Mai mare de atât nu a mai fost din 2013 când, tot în luna aprilie, atingea 4,74% pe an.

La începutul lui 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%, ca să vă puteți face o idee.

La ROBOR, se adaugă și inflația

Cei mai afectați români de această creștere sunt cei care au luat creditele în perioada în care ROBOR avea niște cotații apetisante.

Ştiu că există multe consecinţe neplăcute pentru cei care au credite în plată, mai ales pentru cei cu ROBOR care au luat credite într-o anumită perioadă de timp. Dar de inflaţie suferim cu toţii, şi cei cu credite, şi cei fără”, a explicat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, la România TV, în emisiunea Andreei Creţulescu.

Întrebat dacă este adevărat că ratele au crescut cu aproximativ 200-300 de lei, Dan Suciu a spus că „nu urmărim neapărat acest indicator. Dar într-adevăr avem estimarea că pentru persoanele care sunt supraexpuse, având venituri reduse, există o problemă mai mare în plată decât la cei care au împrumuturi mai mari, deci şi venituri mai mari”. 

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în urmă cu două zile majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3% pe an, de la 2,5% pe an, începând cu data de 6 aprilie 2022, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 


 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/luana-alexandra-popescu/" target="_self">Luana Alexandra Popescu</a>

Articol scris de Luana Alexandra Popescu

Editor și autor de content media online, specializat în relații publice și jurnalism. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu master în Comunicare Audio Video SNSPA.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ROBOR

Ultimele articole