Prins în flagrant în timp ce escroca de bani prin șantaj o persoană! A fost reținut pentru 24 de ore!

de | 06.05.2022 13:50 | Eveniment, Județean, Știri

În cursul zilei de joi, 5 mai, un argeșean a fost reținut de oamenii legii după ce a fost surprins în flagrant, în timp ce escroca de bani, prin șantaj, o altă persoană.

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale – Biroul Operațiuni Speciale Pitești, au organizat o acțiune de prindere în flagrant, în cadrul unui dosar privind săvârșirea infracțiunii de șantaj.

 

Bărbatul a pretins mai multe sume de bani

Din cercetările făcute de oamenii legii, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 47 de ani ar fi pretins mai multe sume de bani, semnificative ca valoare, pentru a nu divulga în mediul public detalii cu privire la o relație amoroasă extraconjugală.

Sătulă de această situație, victima șantajului, a făcut o sesizare la Poliție și în urma ei s-au demarat cercetările și s-a organizat și un flagrant.

 

Pe 5 mai, cel în cauză a fost depistat în flagrant delict, în timp ce primea suma de 5.000 de euro de la persoana vătămată.

Ulterior, la domiciliul persoanei bănuite a fost efectuată o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost desfoperite și ridicate mai multe mijloace de probă și suma de 8.000 de lei.

 

Reținut pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe baza de ordonanta, urmând să fie prezentat Parchetului de pe langă Judecatoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Argeș.

 

 


Citește, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: