Un accident rutier a avut loc, miercuri dimineața, pe strada Exercițiu din municipiul Pitești.
Din primele date, un pieton a fost lovit de un autoturism. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 67 de ani, care a suferit leziuni la cap.
La locul accidentului au ajuns paramedicii SMURD pentru a-i acorda primul ajutor victimei.
Se pare că bărbatul s-ar fi angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni în momentul în care a fost acroșat de autoturism.
Potrivit cercetărilor desfășurate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, un șofer de 18 ani, din Pitești se afla la volanul autoturismului. Tânărul se deplasa spre intersecția cu str. Războieni atunci când a acroșat și accidentat bărbatul de 67 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea drumului, pe marcajul pietonal.
Ambii bărbați au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, transmit polițiștii argeșeni.
Victima a fost transportată la spital pentru a primi îngrjiri medicale.
Foto Info Trafic Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: