Cristian Gentea: „Prin Ministerul Economiei, PSD reușește să stimuleze consistent investițiile în industrie!”

de | 03.11.2022 08:52 | Județean, Politic, Știri

Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești, președinte executiv PSD Argeș, a transmis printr-o postare în mediul online, faptul că Partidul Social Democrat, prin Ministerul Economiei, reușește să stimuleze consistent investițiile în industrie.

În această săptămână s-a deschis sesiunea de depunere a solicitărilor de grant-uri pentru investiții în industria prelucrătoare.”

Președintele executiv al PSD Argeș menționează totodată că sunt 300 de milioane de euro destinate retehnologizării ori investițiilor în linii de producție nepoluante, iar firmele interesate au termen până la 16 decembrie pentru depunerea cererilor.

Vor avea prioritate firmele care contribuie la reducerea dependenței de import.

Se încurajează astfel realizarea lanțurilor valorice esențiale în dezvoltarea economiei naționale!”, spune edilul municipiului Pitești.

Cristian Gentea precizează de asemenea faptul că această schemă de ajutor de stat se adresează preponderent firmelor românești, dar poate fi accesată și de companiile străine care vor să-și dezvolte capabilități noi în România ori de cele care vor să-şi extindă investiția deja existentă.

Cele 300 de milioane de euro se adaugă sumelor din  celelalte scheme de ajutor de stat, în valoare de peste 1,5 miliarde de euro, promovate de PSD prin programele ,,Sprijin Pentru România”, adaugă președintele PSD Argeș.  

 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Un gigant din Rusia se mută în România! 500 de locuri de muncă și investiție de 650 mil. euro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea | Ministerul Economiei | Pitești | Rusia