(Video) Vot privind închiderea termocentralelor din România. Parlamentarii Forța Dreptei au votat împotrivă

de | 08.11.2022 15:51 | Județean, Național, Politic, Știri

Dintr-un comunicat de presă transmis de reprezentanții Forța Dreptei Argeș aflăm faptul că deputații coaliției aflate la guvernare au votat astăzi, 8 noiembrie, pentru închiderea termocentralelor din România până în 2025.

Parlamentarii Forța Dreptei au votat împotriva acestei măsuri ilogice, în condițiile în care țara noastră are un deficit de energie electrică produsă și s-a angajat să ajute Republica Moldova- livrându-i în acest moment peste 90% din necesarul de consum.

Criza energetică a speriat și state precum Germania, Austria și Țările de Jos care, în pofida angajamentelor de a elimina treptat cărbunele din sectorul electric, au crescut producția de energie pe bază de cărbune, ca măsură de urgență.

 

 

Bombardamentele din Ucraina, care au lăsat Republica Moldova fără principalele surse de energie, prețurile în creștere și măsurile luate de urgență de alte state europene nu valorează însă nimic pentru cei aflați la guvernare. Așa se face că proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţã a Guvernului nr.108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic a fost adoptat de Camera Deputaților, cu 155 de voturi pentru, 44 contra și 37 de abțineri. Conform OUG, termocentralele vor intra în conservare din 2025, adică, în traducere liberă, vor fi lăsate să ruginească.

 

Am votat împotriva acestei ordonanțe din două motive esențiale. În momentul negocierii PNRR, nu exista războiul din Ucriana și nici criza energetică. Această prevedere din PNRR trebuia renegociată. Nu putem pune în pericol economia românească pentru că nu suntem în stare să negociem. În al doilea rând, nu putem opri un sector energetic printr-o lege. Cei care au contribuit la această ordonanță ar fi trebuit să se gândească mai bine”, a spus deputatul argeșean Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei, în plenul Camerei Deputaților.

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Forța Dreptei

Ultimele articole