Cooperare bilaterală România – SUA. Simona Bucura – Oprescu a discutat cu Dereck J. Hogan

de | 16.03.2023 11:15 | Administrație, Județean, Național, Politic, Știri

Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura – Oprescu, a participat la un dialog util cu asistentul principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentul de Stat al SUA, Dereck J. Hogan, privind cooperarea bilaterală România – SUA.

Acest dialog vine în contextual în care reprezentantul Departamentului de Stat, Dereck J. Hogan, s-a aflat la București pentru discuțiile din cadrul Dialogului strategic România – SUA. Venit la cea de-a opta rundă a Dialogului strategic România – SUA, Dereck J. Hogan, a declarat, marți, într-o întâlnire cu jurnaliști români că angajamentul SUA față de suveranitatea și integritatea teritoriale ale Republicii Moldova este unul ferm. De altfel, potrivit informațiilor apărute, pe agenda celei de-a opta runde a Dialogului strategic România – SUA, care s-a încheiat, marți la București, s-au abordat mai multe teme, printre care amintim: războiul Rusiei împotriva Ucrainei; strategia de securitate în regiunea Mării Negre; cooperarea energetică și în domeniul IT&C; chestiunea vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în SUA; amenințarea pe care o reprezintă influența destabilizatoare a Chinei.

”Am participat la un dialog extrem de interesant și util cu asistentul principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentul de Stat al SUA, Dereck J. Hogan, privind cooperarea bilaterală România – SUA.

În prezența doamnei Kathleen Kavelec, ambasadorul SUA în România, am abordat teme de interes precum investițiile americane în România, domeniul apărării, al energiei, promovarea femeilor în politică, includerea României în programul Visa Waiver, securitatea la Marea Neagră în contextul conflictului din Ucraina.

Un dialog excelent despre construcția unui viitor puternic împreună!”, a scris miercuri Simona Bucura – Oprescu pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Facebook Simona Bucura – Oprescu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Discuții importante. Simona Bucura Oprescu, la Ambasada României în Franța

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Simona Bucura-Oprescu | Ucraina

Ultimele articole