Avertizare ANM de vreme rea!
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare meteo de vreme rea pentru mai mult de jumătate din țară. Se vor semnala ploi torențiale, furtuni și chiar grindină în unele locuri.
Codul galben este valabil astăzi, 2 iunie, în intervalul 12:00 – 23:00.
Mai jos este prezentată harta zonelor afectate de vremea rea.
ANM mai anunță faptul că vremea va fi instabilă și în zilele următoare.
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și vijelii în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, vestul Olteniei, precum și la munte.
În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp, îndeosebi la deal și la munte. Astfel de fenomene se vor semnala astăzi, izolat, și în restul țării.
În zilele următoare, vremea va fi instabilă în majoritatea regiunilor”, au transmis reprezentanții ANM.
Foto: Diigi24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro