Motociclist german, rănit într-un accident pe Transfăgărășan

de | 27.08.2022 11:30 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Importante, Județean

Un accident rutier a avut loc sâmbătă pe Transfăgărășan, pe DN 7C, în localitatea Arefu.

Un motociclist a fost rănit, după ce s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe carosabil.

Motociclistul este un bărbat de 65 de ani, din Germania. Acesta a fost monitorizat și transportat la spital de către paramedicii SMURD.

Victima acuză dureri la nivelul coastelor și prezintă suspiciune de fractură la mâna dreaptă, în zona umărului, potrivit ISU Argeș.

La fața locului a intervenit echipajul SMURD de la Cota 2000.

Conform cercetărilor desfășurate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, bărbatul de 65 de ani, de cetățenie germană, care mergea dinspre Curtea de Argeș spre Sibiu, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a derapat și a căzut de pe motocicletă.

Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Oamenii legii au întocmit dosar penal, iar verificările continuă, pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.

Având în vedere accidentele grave cu motocicliști, care au avut loc în ultima perioadă, polițiștii argeșeni transmit mai multe recomandări:

– Utilizați echipamentul de protecție omologat (cască, costum, cizme și mănuși) pentru că numai acesta vă poate asigura o protecție eficientă în caz de accident.
– Fiți vizibili – folosirea permanentă a luminii de întâlnire și semnalizarea oricărei schimbări a direcției de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, folosiți echipament reflectorizant.
– Respectați regulile privind efectuarea depășirii, manifestați prudență și efectuați această manevră numai prin partea stângă, fără a-i incomoda pe ceilalți parteneri de trafic.
– Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului ,,mă strecor” pentru că am timp sau am loc, generează risc major de accident.
– Adaptați permanent viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic.
– Anticipați pericolele – rulând la distanță de minim 1,5 m față de vehiculele aflate în staționare, pentru a evita deschiderea bruscă a unei portiere.
– Nu confundați strada cu pista de concurs – viteza crește exponențial riscul de accident, precum și gravitatea consecințelor” transmite IPJ Argeș.

 

Foto IPJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Accident provocat de o șoferiță din Mioveni! A băut bine, iar apoi s-a urcat la volan

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ISU | SMURD | Transfăgărășan